Ps. 40.1-4 Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul. Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi!

Rezultatele rugăciunii ascultate sunt minunate pentru cel care îşi pune încrederea în Dumnezeu. Mărturia noastră înaintea altora porneşte de aici deoarece psalmistul declară: „Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul.” Să facem din inima noastră sălaşul acestei nădejdi fericite prin care Domnul Dumnezeu Îşi pleacă urechea Sa spre noi ca să ne asculte rugăciunile. Această ascultare nu se rezumă doar la o auzire a apelului nostru de tip S. O. S. , ci mai înseamnă, în ordine cronologică, şi scoaterea din groapa pieirii şi din fundul mocirlei, aşezarea picioarelor întărite pe Stânca veacurilor care este Isus Hristos şi înzestrarea inimii noastre cu o laudă pentru Dumnezeu, Izbăvitorul suprem. Ca în Exod 15, când Moise şi tot Israelul au cântat pe malul Mării Roşii cântarea răscumpărării lui Israel din robia egipteană, acum este şi rândul nostru să cântăm „toţi împreună, cu o inimă şi cu un glas” (Rom. 15.6), slăvindu-L pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a ascultat rugăciunile şi ne-a izbăvit pentru totdeauna din robia păcatului. Aleluia!