Ps. 42 Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?” Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine, când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare. Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu. Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gândesc, din ţara Iordanului, din Hermon şi din muntele Miţear. Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine. Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cântam laudele Lui şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele. De aceea, zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „Pentru ce mă uiţi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare, sub apăsarea vrăjmaşului?” Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia, când mă batjocoresc vrăjmaşii mei şi-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?” Pentru ce te mâhneşti suflete şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu!

Între strigătele de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare şi întrebarea vrăjmaşilor acestui psalmist „Unde este Dumnezeul tău?” se întinde toată istoria multimilenară a poporului Israel cu speranţa restaurării, ca un factor comun al tuturor profeţiilor biblice. Stând de vorbă cu propriul său suflet, psalmistul îşi încheie rugăciunea cu afirmaţia speranţei prin care triumfă asupra necazurilor prezente ştiind că secretul viitorului său este Dumnezeu, numit în text „mântuirea mea” şi „Dumnezeul meu”. Cel rău căuta să-l descurajeze pe evreul exilat şi să-l facă de ruşine cu întrebarea „Unde este Dumnezeul tău?” Dar în centrul acestui magnific psalm sunt descrise, în chip profetic, suferinţele Celui mai mare Evreu din toată istoria şi din toată veşnicia: suferinţele Mielului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. În El se află răspunsul la întrebarea pusă de vrăjmaşii lui Israel şi pe care apostolul Pavel îl redă în toată profunzimea şi splendoarea sa spirituală în 2 Corinteni 5.19: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări”. Iată ce legătură minunată este între acest psalm mesianic şi misiunea plină de pasiune a creştinului care vesteşte lumii moartea şi învierea lui Hristos!