1 Regi 3.5-9 La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.” Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău, David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în adevăr, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu, care stă pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi. Acum, Doamne Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu, David; şi eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat. Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui. Dă, dar, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr! ?”
De trei ori foloseşte tânărul rege Solomon, în rugăciunea sa, expresia „robul Tău” referindu-se la sine. Aceasta era o dovadă a smereniei sale înaintea Domnului. El dă dovadă şi de mult respect pentru memoria tatălui său David constatând că Dumnezeu l-a tratat cu o mare bunăvoinţă pentru stilul său de viaţă bazat pe adevăr, dreptate şi curăţie de inimă. Auto-evaluarea cinstită pe care şi-o face regele Solomon înaintea lui Dumnezeu este una foarte realistă şi necesară. El nu se consideră apt prin sine însuşi să conducă un popor atât de mare cum era poporul Israel. Solomon nu era decât un tânăr neîncercat şi fără experienţă în arta şi ştiinţa conducerii. De aceea el se mărgineşte în a-I cere Domnului „o inimă pricepută” care să-i permită să judece cu dreptate pe cei care vor apela la medierea sa ca judecător. În această calitate de mare cinste şi responsabilitate el nu-şi doreşte să facă decât binele, deosebindu-l de rău. Această rugăciune simplă şi la obiect a fost plăcută lui Dumnezeu pentru că regele Solomon n-a cerut pentru sine bogăţie sau viaţă lungă, sau moartea vrăjmaşilor săi, ci a cerut pur şi simplu o inimă înţeleaptă şi pricepută. Această cerere seamănă cu rugăciunea lui Moise din Ps. 90.12: „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să primim o inimă înţeleaptă.” Apostolul Iacov, fratele Domnului, presupune în Epistola sa Sobornicească la capitolul 1, versetul cinci, că nu trebuie să fii neapărat rege, ca Solomon, ca să constaţi în dreptul tău lipsa înţelepciunii lui Dumnezeu: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Solomon a îndeplinit această condiţie şi a primit de la Dumnezeu priceperea şi înţelepciunea ca împărat al lui Israel. Cum stau însă lucrurile cu noi atunci când cerem înţelepciune de la Domnul? Suntem noi gata s-o şi primim şi s-o folosim în viaţa de fiecare zi pentru slava lui Dumnezeu?