1 Regi 19.1-8 Ahab i-a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie şi cum ucisese cu sabia pe toţi prorocii. Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.” Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo. El s-a dus în pustiu unde, după un drum de o zi, s-a aşezat sub un ienupăr şi dorea să moară, zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.” S-a culcat şi a adormit sub ienupăr. Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis: „Scoală-te şi mânâncă.” El s-a uitat şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mâncat şi a băut, apoi s-a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi i-a zis: „Scoală-te şi mânâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.” El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.

Este un mare contrast dintre Ilie de pe Carmel şi Ilie care fuge de Izabela ca să-şi scape viaţa în acest capitol 19. Probabil că şi acest amănunt l-a avut în vedere apostolul Iacov, în Noul Testament, când a scris: „Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi... ” (Iac. 5.17a) Este încurajator să constatăm faptul că Dumnezeu a fost înţelegător cu slăbiciunile profetului, aşa cum este, de fapt, şi cu propriile noastre slăbiciuni. Izabela l-a ameninţat că îi va lua viaţa, dar te întrebi de ce n-a făcut lucrul acesta Ahab? Înseamnă că în familia lui Ahab nu bărbatul conducea casa, ci soţia acestuia. În aceste condiţii vitrege profetul Ilie a căzut în capcana fricii de oameni, ca şi cum Dumnezeu Îşi epuizase puterea Sa de izbăvire pentru slujitorul Său. Frica s-a cuibărit în mintea profetului şi-i dirija în mod ciudat toate acţiunile, dar nu spre Dumnezeul lui Israel pe care tocmai Îl proclamase pe Carmel ca fiind adevăratul Dumnezeu, ci spre sine pentru salvarea trupului de la moartea fizică. Probabil că ameninţarea Izabelei i-a răscolit şi conştiinţa cu privire la pedepsirea profeţilor falşi făcându-l să se îndoiască oarecum de justeţea acelor decizii. Întotdeauna starea de păcat vine la pachet cu îndoiala faţă de propriile noastre decizii care iniţial ne-au părut a fi foarte bune. În contextul acestor puternice lupte sufleteşti Ilie cedează în lupta pentru existenţă şi-I cere Domnului să-i ia viaţa. Era deja la Beer-Şeba, unde îşi lăsase slujitorul, deci ieşise de sub jurisdicţia familiei lui Ahab din Israelul nordic. S-a culcat sub un ienupăr, care era un arbust din familia coniferelor. De două ori l-a vizitat un înger care i-a adus pâine şi apă ca să nu moară în drumul acela lung până la muntele lui Dumnezeu, Horeb. Vedem cum Dumnezeu intervine să-l ajute în slăbiciunile sale şi-l pregăteşte pe profet pentru drumul în care el îşi căuta propria sa salvare. Curând avea să afle că totuşi Dumnezeu mai avea ceva de lucru în poporul Israel, cu el şi prin el, înainte de a-l răpi la ceruri ca să-l salveze pentru totdeauna de duşmanul de care fugea şi care s-a numit frica de moarte.