Luca 4.42 Când s-a crăpat de ziuă, Isus a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Noroadele au început să-L caute în toate părţile şi au ajuns până la El: voiau să-L oprească să nu plece de la ei. Marcu 1.35 A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.

Versetele de mai sus ne spun aproximativ acelaşi lucru cu privire la prioritatea rugăciunii în viaţa lui Isus. Luca precizează că El S-a confruntat şi cu presiunea noroadelor şi care-i puneau astfel în pericol părtăşia cu Tatăl. Este conflictul clasic dintre ceea ce înseamnă urgent şi ceea ce este cu adevărat important. Indiferent cum se numesc creştinii dintotdeauna ei au o tendinţă uşor egoistă şi pregnant subiectivă când doresc intens ca Isus să se ocupe doar de vieţile lor. Domnul Isus n-a permis ca mulţimea din jurul Lui să-I fixeze agenda zilnică. Acest paradox trebuie să fie valabil pentru fiecare dintre noi: cu cât suntem mai ocupaţi în afară cu atât mai mult timp trebuie să petrecem cu Dumnezeu în inima noastră. Isus Se ruga într-un loc pustiu Tatălui pentru ca nimeni să nu-I distragă atenţia. Este important să folosim timpul harului atât cât ne este acordat. A lucra pentru Domnul cât ţine Lumina şi a petrece timp numai cu El sunt două componente de bază ale relaţiei noastre cu Dumnezeu. În salonul inimii Domnul Isus ne aşteaptă cu toată dragostea Lui în liniştea fiecărei dimineţi. Să nu-L dezamăgim făcându-L să ne aştepte degeaba.