Mat. 6.9-13 Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-Se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm, celor ce ne-au greşit; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Rugăciunea Tatăl nostru este temelia tuturor rugăciunilor prin care Biblia ne dă răspunsul la întrebarea: Cum trebuie să ne rugăm? În primul rând să-L cinstim pe Dumnezeu ca Tată al Domnului Isus şi ca Tată al nostru. Prin această exprimare dovedim că suntem în posesia revelaţiei finale legată de Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Proclamând sfinţenia lui Dumnezeu cerem ca puterea Duhului Sfânt să intre în acţiune şi în vieţile altor oameni, prin cuvântul Evangheliei. Dumnezeu este sfinţit prin dedicarea noastră zilnică scopurilor Sale dând la o parte păcatul şi gândurile rele şi meditând zi de zi la Legea Domnului. Prin cererea „Vie Împărăţia Ta!” recunoaştem că orice regim şi împărăţie pământească sunt trecătoare şi provizorii. Numai Împărăţia lui Dumnezeu este legitimă şi veşnică, prin Împăratul ei care este Domnul Isus Hristos şi care a promis că va veni în curând. Voia lui Dumnezeu, atât în cer cât şi pe pământ, este condiţia venirii Împărăţiei care începe cu inima din pieptul nostru. Noi facem voia lui Dumnezeu dacă ne conducem vieţile după cuvântul Bibliei. Singura cerere din rugăciunea Tatăl nostru cu privire la lucrurile materiale este cea referitoare la pâinea zilnică. Nu trebuie să cerem cozonac sau prăjituri, ci doar pâine. Şi să nu cerem pâinea pentru o săptămână, o lună sau un an, ci doar pentru o zi, respectiv pentru ziua de azi. Acesta este principiul de exersare a credinţei noastre la timpul prezent. Acum şi aici Domnul Se va îngriji de toate nevoile noastre cu condiţia să căutăm neprihănirea şi Împărăţia Lui. Domnul Isus ne mai învaţă să iertăm greşelile semenilor noştri tot atât de mult cât dorim ca şi noi să fim iertaţi de Dumnezeu. De aici rezultă cât de importantă este în ochii Domnului Isus relaţia noastră cu Tatăl ceresc. Cererea „Nu ne duce pe noi în ispită!” nu-L vizează, de fapt, pe Dumnezeu, care nu ispiteşte pe nimeni, ci se referă la stăpânirea lui Dumnezeu peste cel rău care îi ispiteşte pe oameni ca să-i facă să păcătuiască. Dumnezeu are putere să-l limiteze pe adversar şi să ne facă biruitori în ispite. Rugăciunea Tatăl nostru afirmă, în finalul ei, că Împărăţia, puterea şi slava aparţin lui Dumnezeu şi închinătorul adevărat recunoaşte din toată inima aceste adevăruri măreţe, rostind cu inima şi gura sa, cuvântul de aprobare „Amin!”, adică „Aşa este!” sau „Aşa să fie!”.