Mat. 8.23-27 Isus S-a suit într-o corabie şi ucenicii Lui au mers după El. Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea. Ucenicii s-au apropiat de El şi L-au deşteptat strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!” El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi S-a ridicat, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut o linişte mare. Oamenii aceia se mirau şi ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?”

Nimeni nu poate prevedea apariţia unui pericol pe marea vieţii sale. Trebuie să fim tot timpul pregătiţi. Cea mai bună pregătire este să-L avem tot timpul pe Domnul Isus în corabia vieţii noastre, aşa cum s-a întâmplat cu ucenicii din acest pasaj biblic. Se spune că pe Marea Galileii furtunile apar din senin. Însă Isus, datorită oboselii Sale extreme, dormea liniştit în corabie. Marea însă nu era liniştită. Vântul începuse să sufle puternic. Diavolul are putere să influenţeze până şi forţele naturii, dacă Dumnezeu îi permite acest lucru. Ucenicii n-au putut să stea în faţa furtunii. Când eşti în pericol nu poţi decât să strigi la Dumnezeu. Isus era Dumnezeu manifestat în trup în mijlocul lor. Şi ei L-au trezit din somn: „Doamne, scapă-ne, că pierim!” În primă instanţă Domnul n-a mustrat furtuna, ci inimile ucenicilor care erau lipsite de credinţă. Strigătul spre Dumnezeu este necesar, dar nu poate înlocui credinţa personală în Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Isus S-a ridicat şi, mustrând vânturile şi marea, s-a făcut o linişte deosebit de mare. Nu ştim dacă această linişte a pătruns şi în inimile ucenicilor. Ei şi-au pus această întrebare: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?” Cu cât mai mult trebuie să-L ascultăm noi, credincioşii Săi? Răspunsul la întrebarea de mai sus înseamnă să-L cunoaştem personal pe Isus şi puterea învierii Lui.