Mat. 20.20-28 Atunci mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus împreună cu fiii ei şi I s-a închinat, vrând să-I facă o cerere. El a întrebat-o: „Ce vrei?” „Porunceşte”, I-a zis ea, „ca, în Împărăţia Ta, aceşti doi fii ai mei să stea unul la dreapta şi altul la stânga Ta.” Drept răspuns Isus a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem.”, I-au zis ei. Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu; dar cinstea de a sta la dreapta şi la stânga Mea nu ţine de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.” Cei zece, când au auzit, s-au mâniat pe cei doi fraţi. Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”

Mama fiilor lui Zebedei era preocupată de destinul fiilor ei în Împărăţia Domnului Isus. Orice mamă creştină ar trebui să nutrească în rugăciune astfel de gânduri pentru fiii şi fiicele sale. Totuşi Domnul Isus n-a încurajat-o nici pe ea, nici pe fiii săi, în ce priveşte cererea pe care au făcut-o. El le-a zis, atât mamei cât şi fiilor: „Nu ştiţi ce cereţi!” Rugăciunile noastre, ca şi aceasta din textul de faţă, ar trebui să corespundă voii lui Dumnezeu şi cuvântului Său. Ori Domnul Isus le explică celor doi ucenici că Tatăl ceresc hotărăşte cine va sta la dreapta şi la stânga Sa în Împărăţie. Întreaga Biserică, nu numai cei doi ucenici, vor ocupa acele locuri de onoare lângă Mirele ceresc. Isus le vorbeşte despre botezul Său în suferinţele şi moartea Sa de pe Golgota. Iacov şi Ioan pretind că şi ei vor trece prin moarte, iar Domnul Isus nu-i contrazice. Dar chiar şi în astfel de condiţii Tatăl ceresc hotărăşte acordarea acestor demnităţi în Împărăţia Fiului dragostei Sale. Mânia celorlaţi ucenici cât şi răspunsul Domnului Isus la această cerere a mamei fiilor lui Zebedei ne arată lipsa de smerenie care le-a motivat rugăciunea. A pune în faţa Domnului doar propriile noastre nevoi fără a ne gândi la nevoile celorlalţi fraţi şi surori care sunt şi ei una cu noi în Împărăţie, este fără îndoială o greşală pe care Mântuitorul o condamnă şi le cere ucenicilor să-i slujească în smerenie pe alţi oameni. Nu domnitorii Neamurilor trebuie să fie exemplele lor, ci ei trebuie să privească la Domnul Isus care a venit pe pământ nu să I se slujească, ci El să slujească tuturor prin faptul că a acceptat să moară pe cruce pentru noi. Să ne verificăm astfel caracterul cristocentric al rugăciunilor renunţând de bunăvoie la orice egoism şi ambiţie personală.