Marcu 1.23-28 În sinagoga lor era un om care avea un duh necurat. El a început să strige: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: eşti Sfântul lui Dumnezeu!” Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi afară din omul acesta!” Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturându-l cu putere şi scoţând un strigăt mare. Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: „Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate şi ele Îl ascultă!” Şi îndată I s-a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.

Un evreu în sinagogă posedat de un duh necurat era o imagine tipică a poporului Israel care avea nevoie de eliberare. Cei mai mulţi evrei tânjeau în sufletul lor după eliberarea din robia romană. Dar Hristos a venit, în primul rând, pentru eliberarea din robia păcatului şi a diavolului. E adevărat că Hristos, ca Împărat revenit în glorie, va spulbera în cele din urmă toate împărăţiile lumii şi va instaura împărăţia de o mie de ani. Duhul necurat nu a rostit propriu-zis o rugăciune, ci şi-a pus în evidenţă, pe un ton de protest, cunoştinţele sale în legătură cu Sfântul lui Dumnezeu. Faptul că la porunca lui Isus el a ieşit afară din omul acela aceasta nu înseamnă că a săvârşit un act de ascultare pozitivă, ci a fost doar silit să facă acel lucru. Demonii sunt predestinaţi pentru pierzarea veşnică, de aceea duhul L-a întrebat retoric pe Mântuitorul: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret?” Isus i-a poruncit să tacă şi să plece din omul respectiv. Efectul acestei exorcizări a creat o puternică emoţie în publicul ce asista la acea scenă. Toţi erau impresionaţi de autoritatea şi puterea lui Isus care poruncea duhurilor necurate să iasă din oameni afară, pregătindu-i astfel pentru ascultarea Evangheliei. „Învăţătura nouă” care se desprindea din aceste exorcizări este că inima goală din care diavolul a plecat trebuie curăţită şi umplută cu prezenţa lui Dumnezeu. În acest caz este necesară ascultarea de Isus care ne aduce iertarea de păcate şi pacea unei relaţii personale cu Tatăl ceresc.