RUGĂCIUNEA CA DISCIPLINĂ SPIRITUALĂ A LUI HRISTOS
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 24/12/2019
    12345678910 0/10 X

Marcu 1.35 A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo. Marcu 6.45-46 Îndată, Isus i-a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul mulţimii. După ce Şi-a luat rămas bun de la popor, S-a dus în munte ca să Se roage.

Disciplina spirituală a rugăciunii ţine de evlavie, fiind o componentă importantă a relaţiei cu Dumnezeu. Ca Fiu al omului Isus îşi scurta somnul şi se trezea dis de dimineaţă ca să Se roage Tatălui. Locul rugăciunii era unul liniştit, pustiu în ce priveşte zgomotul şi iureşul obişnuit al zilei. Rugăciunea are nevoie de o inimă liniştită din care izvorăsc „apele vii” către veşnicie. Evangheliştii nu ne redau conţinutul acestor rugăciuni. Dar putem presupune că prin ele Mântuitorul Îşi primea puterea zilnică pentru lucrarea mesianică: predicarea Evangheliei, învăţarea ucenicilor, puterea de a face semne şi minuni pentru pregătirea celor ce vor fi mântuiţi şi, nu în ultimul rând, puterea de a-Şi da viaţa ca jertfă de răscumpărare la Golgota. Nimic din toate acestea nu le primea ca Fiu al lui Dumnezeu, ci doar ca Fiu al omului, prin Duhul Sfânt. El este exemplul şi modelul perfect, reprezentantul şi înlocuitorul nostru pe cruce. Lucrarea Lui oscila între ucenici şi mulţimea pentru care Îşi pregătea zi de zi ucenicii. Mulţimea era un personaj colectiv de la care Domnul a simţit nevoia să-Şi ia rămas bun pentru a Se refugia pe munte cu scopul rugăciunii. Rugăciunea Domnului era măsura dependenţei Sale de Tatăl. Niciodată Isus nu S-a situat în afara voii Tatălui ceresc. Mulţumirea şi lauda erau cele mai importante ingrediente spirituale ale rugăciunii Domnului Isus. Disciplină înseamnă perseverenţă şi regularitate, fără a cădea în legalism. Isus Îl iubea prea mult pe Tatăl Său pentru ca disciplina rugăciunii să-i devină o povară. Acest principiu trebuie să guverneze şi ucenicia noastră în şcoala Domnului. Cineva spunea: „Sunt mulţi creştini, dar puţini ucenici adevăraţi.” Nu putem fi ucenicii lui Isus Hristos dacă eul nostru nu este răstignit pe cruce. Ambii tâlhari erau răstigniţi pe câte-o cruce lângă crucea lui Isus, dar numai eul unuia dintre ei a fost răstignit când L-a proclamat pe Mielul lui Dumnezeu Împăratul care va veni în Împărăţia Sa. Să-L urmăm şi noi pe Isus în ascultare de toate poruncile Sale. Amin!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 689
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni