Marcu 7.31-37 Isus a părăsit ţinutul Tirului şi a venit iarăşi prin Sidon la Marea Galileii, trecând prin ţinutul Decapole. I-au adus un surd care vorbea cu anevoie şi L-au rugat să-Şi pună mâinile peste el. El l-a luat la o parte din popor, i-a pus degetele în urechi şi i-a atins limba cu scuipatul Lui. Apoi, Şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat şi a zis: „Efata”, adică: „Deschide-te!” Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba şi a vorbit foarte desluşit. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult. Ei erau uimiţi peste măsură de mult şi ziceau: „Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească.”

O dublă vindecare poate fi asimilată fără probleme cu o adevărată minune. Probabil câţiva membri din familia bolnavului L-au rugat pe Isus să-l vindece. Isus a străbătut peste 40 km din ţinutul Tirului, prin Sidon, ca să-l întâlnească pe acest om surdo-mut la Marea Galileii. Domnul Isus l-a scos pe bolnav afară din popor şi i-a atins urechile cu degetele mâinilor Sale, aşa cum a făcut şi la crearea primului om. Pentru a-i dezlega limba a atins-o cu saliva gurii Lui. Dar înaintea acestui neobişnuit tratament Mântuitorul a folosit suspinul Său drept rugăciune şi prin cuvântul „Efata” a poruncit urechilor să se deschidă. Limba mutului a vorbit spre slava lui Dumnezeu şi spre uimirea tuturor. Degeaba le-a cerut Domnul Isus discreţie totală martorilor prezenţi la cele două vindecări. Ei sub impresiile emoţiilor de moment I-au făcut popularitatea pe care Isus nu o căuta cu orice preţ. Uimirea celor mai mulţi ar fi trebuit să-i conducă pe aceştia la concluzia că Isus din Nazaret este Mesia cel mult aşteptat de către poporul Israel şi să-şi pună, în consecinţă, încrederea în El pentru a fi mântuiţi.