Luca 3.21-22 După ce a fost botezat tot poporul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”

Botezul lui Isus în apa Iordanului marchează începutul lucrării Sale mesianice şi istorice în poporul Israel. Mărturia lui Isus se exprimă prin serviciul efectuat de Ioan Botezătorul care L-a botezat pe Fiul omului ca să împlinească tot ce trebuia împlinit, potrivit Sfintelor Scripturi. Domnul Isus a dat o mărturie publică şi prin smerenie rămânând să fie botezat la urmă, după ce tot poporul fusese botezat. Ioan s-a smerit, de asemenea, acceptându-şi slujba sa de botezător şi considerându-se nevrednic să-L boteze în apă chiar pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. În timpul rugăciunii Domnului Isus cerul s-a deschis şi „Duhului Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc” ca să poată fi văzut de martorii existenţi la faţa locului. Ca Dumnezeu Duhul Sfânt nu are un trup al Său cum are Domnul Isus, dar Duhului I s-a dat, pentru un moment de mărturie, un chip trupesc, asemănător cu un porumbel. Se ştie că porumbelul este simbolul păcii şi nu are fiere. A fost folosit şi de Noe, după potop, ca să-l anunţe pe acesta că potopul de ape s-a sfârşit şi mânia lui Dumnezeu a încetat. Deci, se poate spune că porumbelul este şi simbolul Duhului Sfânt. Pavel le recomandă creştinilor din vremea sa să fie blânzi ca porumbeii şi asta ţine, fără îndoială, de mărturia noastră creştină. A treia mărturie la botezul în apă al Domnului Isus, şi cea din urmă, este mărturia Tatălui ceresc, care a vorbit din ceruri cu glasul Său desluşit, în primul rând pentru Isus şi apoi pentru toţi cei prezenţi pe malul Iordanului: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” Putem conchide în final că, din punct de vedere al Tatălui ceresc, încă din ziua botezului în apă Domnul Isus este modelul nostru desăvârşit pe care trebuie să-L urmăm pe tot parcursul vieţii noastre. Dacă David a păcătuit la un moment dat şi fapta sa n-a plăcut Domnului, Domnul Isus Hristos însă a trăit o viaţă fără păcat, de aceea Tatăl îşi găseşte în El toată plăcerea. Noi putem trăi această viaţă fără păcat doar atunci când Hristos o trăieşte în noi, prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat şi eul nostru este dat spre răstignire. (Gal. 2.20) Plăcerea Tatălui, în ce ne priveşte, este atunci când mărturisim păcatul şi ne lăsăm de el, trăind în neprihănire. Dumnezeu să ne ajute la aceasta!