Luca 5.15-16 Se răspândea tot mai mult vestea despre El şi oamenii se strângeau cu grămada, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Iar El Se ducea în locuri pustii şi Se ruga.

Popularitatea Domnului Isus era în creştere datorită lucrărilor de vindecare pe care le făcea printre oameni. Învăţătura Lui plină de putere şi har atrăgea mulţimile care Îl ascultau cu plăcere. Spre deosebire de farisei şi cărturari Isus nu Se ruga în văzul oamenilor pentru a fi lăudat de ei. El Se retrăgea în locuri pustii ca să Se roage Tatălui pentru părtăşie şi confidenţe, pentru aflarea voii Sale suverane pe care a urmat-o zi de zi. Prin rugăciune Isus a biruit ispita popularităţii şi toate celelalte ispite cu care ne confruntăm fiecare dintre noi indiferent de vârstă. În felul acesta El „a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare-Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele poporului. Şi, prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” (Evr. 2.17-18) Când ne rugăm lui Dumnezeu în singurătatea camerei noastre să ne amintim că în felul acesta ne asemănăm cu Domnul Isus care Se prezenta cu nevoile altora înaintea Tatălui. Astfel vom putea salva rugăciunea noastră de obişnuitul egoism prin care suntem predispuşi să ne rugăm doar pentru noi şi familia noastră. Liniştea pustiului ne ajută să auzim mai uşor glasul ceresc al Tatălui şi să privim lumea din jurul nostru prin ochii Săi. Misiunea creştină are până în vremea de azi o acută nevoie de liniştea pustiului când stăm faţă în faţă cu Dumnezeul cel viu care este dornic să ne împărtăşească planurile şi gândurile Sale.