Luca 9.28-29 Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi s-a suit pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I S-a schimbat înfăţişarea şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă, strălucitoare.

Isus Se ruga pe munte, pe muntele Tabor sau Hermon, după unii, şi transfigurarea feţei şi îmbrăcăminţii Sale era un răspuns clar la rugăciune şi, în acelaşi timp, o anticipare a gloriei când Se va întoarce să domnească pe pământ. Acest principiu a funcţionat şi atunci când focul ceresc s-a coborât la rugăciunea lui Moise, a regelui Solomon sau a profetului Ilie. În cazul lui Ilie mai avem, în urma rugăciunilor sale, absenţa ploilor când a început seceta în Israel din pricina păcatului, şi reluarea acestora după episodul victoriei împotriva prorocilor lui Baal pe muntele Carmel. Rugăciunea produce lucruri minunate ca urmare a faptului că Dumnezeul nostru este viu şi Se bucură să dea răspunsuri copiilor Săi care Îl caută. Cei trei ucenici erau martorii acestei minuni ca s-o poată relata şi altora şi să înveţe astfel să practice rugăciunea eficientă. Au mai fost prezenţi acolo şi doi martori din Vechiul Testament, şi anume Moise şi Ilie care au vorbit cu Isus despre apropiata Sa răstignire pe cruce, în afara Ierusalimului. Prezenţa celor doi martori cereşti ne arată clar că după moarte sufletele oamenilor îşi păstrează intacte simţurile şi identitatea pe care o aveau când au trăit aici pe pământ. Cuvintele Domnului Isus îi aduc cu picioarele pe pământ pe ucenicii Săi şi le spun că, deşi Dumnezeu ascultă rugăciunea, totuşi la slavă nu se ajunge decât prin suferinţă. Acest principiu avea să fie predat de Hristosul înviat şi celor doi ucenici pe drumul spre Emaus: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristos aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” În suferinţă pentru Numele Domnului nu trebuie să descurajăm, iar slava viitoare s-o aşteptăm cu speranţă întrucât Împăratul nostru vine în curând! Aleluia!