Luca 18.1-8 Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase. El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă care venea des la el şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.” Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar pe urmă şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.” Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

Pilda judecătorului nedrept, sau a văduvei perseverente, ne învaţă valoarea şi necesitatea stăruinţei în rugăciune. Învăţătura reiese prin contrastul evident dintre Judecătorul ceresc, care este Dumnezeu, şi cel de pe pământ, nedrept şi fără scrupule, care până la urmă i-a făcut totuşi dreptate acelei văduve. „Cu atât mai mult Dumnezeu va face dreptate sfinţilor Săi stăruitori în rugăciune”, spune Domnul Isus. Dumnezeu aude rugăciunea, dar „pârâşul fraţilor” se împotriveşte mereu sfinţilor lui Dumnezeu şi acesta nu este altul decât Satan. Un exemplu edificator în acest sens este explicaţia pe care o primeşte profetul Daniel de la un înger al lui Dumnezeu după rugăciunea şi postul său de 21 de zile: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău; şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi unu de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo, lângă împăraţii Persiei.” (Dan. 10.12-13) E limpede din aceste versete că nu Dumnezeu s-a împotrivit rugăciunii lui Daniel, ci diavolul, supranumit în Apocalipsa şi „pârâşul fraţilor”. Domnul Isus întreabă dacă va mai găsi credinţă la a doua Sa venire pe pământ. E vorba aici şi de faptele credinţei, deoarece rugăciunea şi postul sunt astfel de fapte. Dumnezeu să ne ajute zi de zi în acest război spiritual.