Fapte 4.23-31 După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii. Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele! Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte? Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au suit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.” Într-adevăr, împotriva Robului Tău cel sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău. Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă vindecări, minuni şi semne prin Numele Robului Tău cel sfânt, Isus.”

După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Aceasta este rugăciunea model de care se folosesc în special Bisericile penticostale care se roagă în comun. Putem spune că ea reprezintă reacţia credincioşilor la persecuţia religioasă cu care s-au confruntat Petru şi Ioan, interpelaţi de marii preoţi şi de bătrâni. Petru s-a arătat foarte hotărât când le-a spus anchetatorilor următoarele cuvinte: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.” După mărturia lui Petru şi Ioan fraţii s-au unit cu toţii într-o rugăciune înflăcărată cerând îndrăzneală în vestirea Evangheliei şi Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea întrucât Luca precizează în ultimul verset că „toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” Totodată în cererea lor confraţii lui Petru şi Ioan au mai cerut „vindecări, minuni şi semne” pe care le face Domnul Isus prin cei ce cred şi trăiesc Cuvântul sfânt. Faptul că aceşti credincioşi din Biserica primară citează câteva versete profetice din Psalmul 2 arată că ei cunoşteau Scriptura şi o aplicau în mod corect la condiţiile de timp şi spaţiu în care trăiau. Uneori profeţiile Bibliei cu privire la Israel au aplicaţii multiple şi trebuie să fim atenţi la felul cum le aplicăm la condiţiile din prezent. Cert este un lucru, şi anume că, întotdeauna Israelul a fost mărul de ceartă al naţiunilor lumii şi numai Dumnezeu l-a păstrat ca pe o mărturie puternică cu privire la ceea ce Dumnezeu promite şi tot El împlineşte cu exactitate, la timpul potrivit, ceea ce a promis.