1 Tes. 1.1-3 Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos. Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre; căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru, Isus Hristos.

Epistolele către Tesaloniceni sunt dintre cele mai timpurii scrise de apostolul Pavel, a doua doar la vreo trei săptămâni de la data scrierii celei dintâi. Era vorba de o Biserică născută în timpul persecuţiilor din partea evreilor fundamentalişti şi care s-a confruntat cu multe frământări sufleteşti şi întrebări care îşi aşteptau răspunsuri de la Pavel. Urările obişnuite ale apostolului sunt însoţite de rugăciuni de mulţumire pentru acei creştini din Tesalonic care au rămas pe temelie în ciuda necazurilor de tot felul. Imaginea credincioşilor respectivi, în memoria lui Pavel şi a coechipierilor săi, era mereu vie şi nu le-a permis nicidecum să-i uite sau să-i abandoneze la greu. Pavel descrie trei dimensiuni ale acestor amintiri copleşitoare care-l determină să se roage stăruitor pentru ei: lucrarea credinţei, osteneala dragostei şi tăria nădejdii. Lucrarea credinţei include faptele bune la care îi chemase Dumnezeu chiar din prima zi a mântuirii lor. Osteneala dragostei se referea, probabil, la relaţiile de dragoste şi compasiune dintre membrii Bisericii, cu accent pe ajutorarea săracilor, dar nu şi a celor care prin muncă puteau să-şi câştige şi singuri existenţa. Tăria nădejdii se referă la revenirea Domnului Isus care a generat între tesaloniceni destule controverse, clarificate până la urmă de apostolul Pavel. Nădejdea creştinului este ancora sufletului său care-i furnizează tărie şi răbdare în încercări şi putere să-L aştepte din ceruri pe Domnul şi Mântuitorul său, Isus Hristos.