Iac. 1.5-8 Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea s-o ceară de la Dumnezeu, care dă cu inimă largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de val încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale. Iac. 1.17 „... orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.”

Oferta înţelepciunii cereşti ne sugerează onestitatea în rugăciunile noastre vis-a-vis de exigenţele Legii lui Dumnezeu. Presupun că această înţelepciune oferită celor ce o cer prin rugăciune are un caracter practic şi nu se încadrează în tiparul inteligenţei omeneşti obţinută prin educaţie. Aş numi o astfel de înţelepciune un rezultat al prezenţei Duhului Sfânt în viaţa credinciosului smerit, care îşi recunoaşte în mod sincer, nevoile sale înaintea Domnului. Un exemplu concret de manifestare a acestei înţelepciuni îl constituie felul supranatural în care Dumnezeu i-a folosit pe Iosif şi pe Daniel în faţa conducătorilor lumii din vremea lor. Când Iosif a fost prezentat în faţa Faraonului Egiptului, pentru tălmăcirea unor visuri ciudate, Iosif n-a făcut caz de cunoştinţele sau inteligenţa sa, ci a spus cu multă smerenie doar atât: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns de bine lui Faraon!” Mai târziu cu câteva secole, aflat în exilul babilonian, profetul Daniel a afirmat în faţa celui mai faimos monarh al antichităţii că „este în ceruri un Dumnezeu care descopere tainele şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă”. Visul lui Nebucadneţar şi-a primit tălmăcirea de la Dumnezeu în urma rugăciunilor pe care Daniel şi prietenii săi le-au înălţat Domnului cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, aşa cum cere apostolul Iacov în textul citat mai sus. Cel îndoielnic, nehotărât şi nestatornic nu va primi nimic de la Dumnezeu oricât s-ar ruga pentru înţelepciune. Înainte de a-I cere ceva lui Dumnezeu, inclusiv înţelepciunea cu caracter practic, să ne verificăm relaţia noastră cu El. Avem noi în caracterul nostru un loc potrivit pentru înţelepciunea cerească? Un portret al acestei înţelepciuni este redat de următoarele cuvinte: „Înţelepciunea care vine de sus este, întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.” (Iac. 3.17) Se poate observa cu uşurinţă că descrierea pe care o face apostolul Iacov înţelepciunii care vine de sus are de a face mai degrabă cu caracterul creştinului în care Duhul Sfânt Îşi aşează roada Sa, decât cu inteligenţa umană care se bazează pe educaţie şi studii într-un domeniu liber ales.