1 Cron. 4.9-10 Iaebeţ era mai cu vază decât fraţii săi; mama sa i-a pus numele Iaebeţ (Trist), zicând: „Pentru că l-am născut cu durere.” Iaebeţ L-a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă! ... ” Şi Dumnezeu i-a dat tot ce ceruse.

Cărţile 1 şi 2 Cronici ne prezintă istoria lui Israel văzută de ochii preoţilor şi din acest motiv eu consider că rugăciunile din 1 şi 2 Cronici sunt de aşteptat ele făcând parte din activitatea specifică a acestor slujitori ai altarului. Dumnezeu răspunde rugăciunii de aceea şi în acest caz El i-a răspuns lui Iaebeţ nu pentru că era trist, ci din motivul credinţei sale în Dumnezeul lui Israel. Adevărata mărime şi măreţie între oameni nu le dă vârsta lor biologică, nici locul pe care îl are cineva în familie, în funcţie de data naşterii, ci harul lui Dumnezeu care ia în stăpânire inima persoanei respective. Iaebeţ n-a căutat sprijin la oameni vizibili în carne şi oase, ci el L-a chemat pe Dumnezeul cel nevăzut care trăieşte veşnic, nefiind limitat de timp şi spaţiu. Parcă împrumutând tactica şi stilul rugăciunii tânărului Iacov din Geneza 28, Iaebeţ foloseşte de trei ori expresia „dacă” vrând să obţină în mod clar bunăvoinţa lui Dumnezeu ca răspuns la apelul său cvadripartit: să fie binecuvântat, hotarele proprietăţilor sale să se extindă, Dumnezeu să fie cu el şi să-l ferească de suferinţă. Dumnezeu i-a împlinit rugăciunea. Fie ca şi rugăciunile noastre să fie ascultate de Domnul şi să primim tot ceea ce ne dorim după planul şi voia lui Dumnezeu.