1 Cron. 17.15-27 Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta. Şi împăratul David s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: „Cine sunt eu Doamne Dumnezeule şi ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt? Şi atât este puţin lucru înaintea Ta, Dumnezeule! Tu vorbeşti şi de casa robului Tău pentru vremurile viitoare. Şi binevoieşti să-Ţi îndrepţi privirile asupra mea în felul oamenilor, Tu care eşti înălţat, Doamne Dumnezeule! Ce ar putea să-Ţi mai spună David faţă de slava dată robului Tău? Tu cunoşti pe robul Tău. Doamne, din pricina robului Tău şi după inima Ta, ai făcut aceste lucruri mari şi i le-ai descoperit, Doamne! Nimeni nu este ca Tine şi nu este alt Dumnezeu în afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre. Este oare pe pământ un singur popor care să fie ca poporul Tău Israel, pe care Dumnezeu a venit să-l răscumpere ca să facă din el poporul Lui, ca să-Ţi faci un nume şi să săvârşeşti minuni şi semne mari, izgonind popoare dinaintea poporului Tău pe care l-ai răscumpărat din Egipt? Tu ai pus pe poporul Tău, Israel, ca să fie poporul Tău pe veci; şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui. Acum, Doamne, cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău şi asupra casei lui să rămână în veac; şi fă după cuvântul Tău! Să rămână, pentru ca Numele Tău să fie slăvit pe veci şi să se spună: „Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, este un Dumnezeu pentru Israel!” Şi casa robului Tău David să fie întărită înaintea Ta! Căci Tu Însuţi, Dumnezeule, ai descoperit robului Tău că îi vei zidi o casă. De aceea a îndrăznit robul Tău să se roage înaintea Ta. Acum, Doamne, Tu eşti adevăratul Dumnezeu şi Tu ai vestit harul acesta robului Tău. Binecuvântează, dar, casa robului Tău, ca să rămână pe veci înaintea Ta! Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie!”

Remarcăm în rugăciunea lui David smerenia evlavioasă cu care vine înaintea Domnului, nu să-I refuze oferta pentru că este prea păcătos, ci ca să-şi accepte misiunea care îi este dată prin promisiune. Ca şi profetul Daniel mult mai târziu, când se afla în exilul babilonian, care a intrat în post şi rugăciune pentru ţara şi poporul său Israel, şi David face aici acelaşi lucru: I se închină Domnului ca răspuns la revelaţia pe care i-o face Natan, şi anume că Dumnezeu îi va zidi o casă, o dinastie veşnică, care va culmina în Persoana Domnului Isus Hristos. Comparând înălţimea şi gloria eternă a lui Dumnezeu cu efemeritatea şi vremelnicia vieţii sale şi a celor din casa lui, David este uluit de importanţa pe care i-o acordă Domnul şi pe care, este convins, că nu o merită. Meditând la aceste adevăruri el mizează pe cunoaşterea perfectă a lui Dumnezeu cu privire la sinceritatea şi devotamentul său în lucrarea la care este chemat ca prim rege ales şi acceptat de Iehova. Rugăciunea lui David continuă cu proclamarea unicităţii lui Dumnezeu care l-a ales pe Israel ca popor al Său prin faptul că l-a răscumpărat din robia egipteană, prin mari şi puternice minuni. Concluzia logică desprinsă din această istorie glorioasă este faptul că Cel Sfânt are putere să împlinească pentru David promisiunea cu un urmaş veşnic la tron. Încheindu-şi mijlocirea pentru casa şi împărăţia sa David apelează la binecuvântările lui Dumnezeu, care nu sunt valabile doar pentru o generaţie, ci pentru o mie de neamuri, până la sfârşitul istoriei şi continuând cu întreaga veşnicie. Fie ca în rugăciunile noastre să-I mulţumim Domnului Isus pentru binecuvântări, dar să ne şi asumăm mandatul pe care El ni l-a încredinţat de martori ai Săi printre oameni.