Ezra 7.27-28 „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim şi a îndreptat asupra mea bunăvoinţa împăratului, a sfetnicilor săi şi a tuturor căpeteniilor puternice ale lui! Întărit de mâna Domnului Dumnezeului meu care era asupra mea, am strâns pe căpeteniile lui Israel, ca să plece cu mine.

Mare i-a fost bucuria lui Ezra, „cărturar iscusit în Legea lui Moise dată de Domnul Dumnezeul lui Israel”, atunci când a avut aprobarea împăratului Artaxerxe să plece din Babilon la Ierusalim, cu scopul „să adâncească şi să împlinească Legea Domnului şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile” (Ezra 7.10). Imediat el s-a simţit dator să-L binecuvânteze pe Dumnezeul lui Israel pentru această imensă facilitate care a fost posibilă prin faptul că Dumnezeu Însuşi a lucrat la inima împăratului. Biblia aseamănă inima împăratului cu un râu pe care Dumnezeu îl îndreaptă încotro vrea El. Nu numai împăratul, dar şi sfetnicii şi căpeteniile lui i-au fost favorabili lui Ezra şi l-au ajutat să plece în importanta sa misiune către Ierusalim. În urma rugăciunii sale pline de credinţă l-a însoţit în permanenţă mâna cea bună a lui Dumnezeu cu care el a reuşit să-i convingă şi pe ceilalţi membri ai echipei sale să-şi asume responsabilitatea angajării într-o călătorie spre Ierusalim, care putea dura, cu mijloacele de locomoţie de atunci, peste patru luni de zile. Dumnezeu i-a binecuvântat pe aceşti bărbaţi, în frunte cu Ezra, cu încredere în promisiunile Sale, dar şi cu încredere unul în celălalt. Toţi au acceptat de bunăvoie această mare şi nobilă misiune de a merge la Ierusalim, nu numai printr-un mandat pecetluit cu scrisoarea împăratului, ci convinşi fiind că aceasta era, în acelaşi timp, porunca lui Dumnezeu pentru lucrarea de restaurare a Legii lui Dumnezeu în inimile iudeilor întorşi din robie.