Ezra 9.5-15 Apoi în clipa jertfei de seară, m-am ridicat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul Dumnezeul meu şi am zis: „Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri. Din zilele părinţilor noştri am fost foarte vinovaţi până în ziua de azi; şi din pricina fărădelegilor noastre am fost daţi, noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, în mâinile împăraţilor străini, pradă sabiei, robiei, jafului şi ruşinii care ne acoperă astăzi faţa. Şi totuşi, Domnul Dumnezeul nostru S-a îndurat de noi, lăsându-ne câţiva oameni scăpaţi şi dându-ne un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină înviorare în mijlocul robiei noastre. Căci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor perşilor şi ei ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru şi să-i reparăm dărâmăturile, făcându-ne astfel rost de un loc de adăpost în Iuda şi în Ierusalim. Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale, pe care ni le porunciseşi prin robii Tăi prorocii, zicând: „Ţara în care intraţi s-o stăpâniţi este o ţară întinată de necurăţiile popoarelor din aceste ţinuturi, de urâciunile cu care au umplut-o de la un capăt la altul cu necurăţiile lor. Să nu daţi, deci, pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luaţi pe fetele lor de neveste pentru fiii voştri şi să nu vă pese niciodată nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor. În chipul acesta veţi ajunge tari, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării şi o veţi lăsa pe veci moştenire fiilor voştri.” După tot ce ni s-a întâmplat din pricina faptelor rele şi a marilor greşeli pe care le-am făcut, măcar că Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine acum, după ce ne-ai păstrat pe aceşti oameni scăpaţi, să începem iarăşi să încălcăm poruncile Tale şi să ne încuscrim cu aceste popoare urâcioase? N-ar izbucni iarăşi mânia Ta împotriva noastră, până acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nicio rămăşiţă, nici robi izbăviţi. Doamne Dumnezeul lui Israel, Tu eşti drept; căci astăzi noi suntem o rămăşiţă de robi izbăviţi. Iată-ne înaintea Ta ca nişte vinovaţi, şi din această pricină nu putem sta înaintea Ta.”

Ezra se roagă lui Dumnezeu cu pocăinţă pentru toate acele familii mixte care au păcătuit împotriva Legii căsătorindu-se cu parteneri păgâni. El îşi exprimă durerea şi ruşinea pentru fărădelegile poporului său care s-a abătut din calea ascultării şi totuşi Iehova nu l-a nimicit complet, ci i-a păstrat o rămăşiţă care s-a reîntors în ţară. El nu acceptă compromisul şi perspectiva împietririi inimii în faţa bunătăţii iertătoare a lui Dumnezeu. Nu se împacă de loc cu ideea ca mânia lui Dumnezeu să se reverse din nou peste fiii robiei. El recunoaşte prioritatea dreptăţii lui Dumnezeu şi starea de păcat a evreilor reveniţi în patrie dar fără pretenţii de infailibilitate. De aceea în final decizia luată de consiliul spiritual de conducere al evreilor repatriaţi a fost trimiterea femeilor străine la popoarele lor ca un efect practic al pocăinţei celor ce s-au făcut vinovaţi de acest păcat. Această despărţire categorică de lume şi păcat este valabilă şi pentru creştinii din Noul Testament, cu menţiunea prevăzută de apostolul Pavel că această obligativitate nu este pusă în operă dacă soţul necredincios doreşte să trăiască în continuare cu cel credincios, iar căsătoria celor doi s-a realizat în perioada când ei nu-L cunoşteau niciunul pe Dumnezeu. Învăţăm din rugăciunea lui Ezra şi a fiilor robiei că pocăinţa adevărată este însoţită întotdeauna de fapte reparatorii, aşa cum s-a manifestat vameşul Zacheu înaintea Domnului Isus, din Luca 19.