Is. 55.6-13 „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.” „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele. Da, veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme. În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn veşnic, nepieritor.”

Dumnezeu a creat un timp în viaţa fiecărui om să-L caute şi să-L cheme prin rugăciune. Chiar dacă El este invizibil cu ochii de carne profetul ne asigură, prin Duhul Sfânt, că Domnul poate fi găsit. Condiţia şi rezultatul căutării lui Dumnezeu este abandonarea relelor din viaţa noastră, începând cu gândurile minţii, într-un spirit de adevărată pocăinţă şi credinţă în Isus Hristos. Renunţând la gândurile rele păcătosul care se pocăieşte primeşte în inima sa gândul Domnului Isus Hristos care „măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” (Fil. 2.6-7) Ca să putem merge pe calea ascultării de cuvântul Bibliei este necesar să adoptăm de bunăvoie, prin pocăinţă şi credinţă, gândurile lui Dumnezeu. Viaţa noastră de credinţă şi rugăciune ne conduce la o finalitate fericită, după exemplul citat de Isaia în legătură cu ploaia şi zăpada, care nu se întorc la Dumnezeu fără să aducă rod. Tot aşa şi pocăinţa noastră este validată prin rodul ei între oameni. Cuvântul divin rodeşte în lume pentru Tatăl ceresc prin viaţa credincioşilor Săi. Ultimele două versete descriu bucuria mântuirii, prin prisma Împărăţiei mesianice, care va schimba complet faţa întregii planete. Fie ca pacea lui Dumnezeu să ne însoţească pe toţi în valea plăngerii pe care s-o transformăm într-un loc plin de izvoare, aşa cum scrie în Psalmul 84.6: „Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.”