Is. 62.1-4 De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui şi izbăvirea lui, ca o făclie care s-aprinde. Atunci neamurile vor vedea mântuirea ta, şi toţi împăraţii, slava ta; şi-ţi vor pune un nume nou pe care-l va hotărî gura Domnului. Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău. Nu te vor mai numi „Părăsită” şi nu-ţi vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: „Plăcerea Mea este în ea”, şi ţara ta o vor numi „Măritată”, căci Domnul Îşi găseşte plăcere în tine şi ţara ta se va mărita iarăşi.

Expresia „nu voi tăcea” din textul de mai sus implică rugăciunea străjerilor de pe zidurile Ierusalimului ce va fi restaurat la revenirea Domnului Isus Hristos. Fiecare creştin adevărat din Biserică trebuie să fie un astfel de străjer pentru pacea Ierusalimului. Motivaţia cea mai corectă a rugăciunii străjerului este dragostea pentru Sion. Rugăciunea care nu izvorăşte din dragoste ţine de religie, nu de relaţia personală cu Dumnezeu. Mântuirea Ierusalimului înseamnă implicit răpirea Bisercii şi restaurarea Împărăţiei de o mie de ani. Soarele îndurării lui Dumnezeu este Isus Hristos care, prin Duhul, aprinde scânteia speranţei în inimile noastre. Nu trebuie să deznădăjduim chiar dacă, deocamdată, nu-L vedem cu ochii noştri de carne pe Domnul Isus. Suntem chemaţi să trăim prin credinţă. Ierusalimul restaurat este „Plăcerea Domnului” pentru că pe tronul său va trona Însuşi Mesia Hristos, urmaşul veşnic la tronul lui David. Toţi împăraţii pământului I Se vor închina şi-L vor recunoaşte ca Domn şi Dumnezeu. Să nu încetăm înaintea Domnului cu mijlocirea pentru mântuirea evreilor întorşi în ţara lor şi să cerem lui Dumnezeu să le deschidă ochii pentru Isus Hristos. Să ne rugăm de asemenea şi pentru arabi astfel încât aceştia să recunoască pe Israel şi să-L primească în inimile lor pe Isus Hristos ca Mântuitor şi Domn.