Is. 64.1-5 O, de ai despica cerurile şi Te-ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele şi ar tremura Neamurile înaintea Ta! Când ai făcut minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai coborât şi munţii s-au zguduit înaintea Ta cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume, ca un alt Dumnezeu în afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei care-L aşteaptă. Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit: în căile Tale este însă trăinicie şi noi vom fi mântuiţi.

Profetul Isaia, de data aceasta cu voce de psalmist, evocă în rugăciunea sa măreţia puterii şi sfinţeniei lui Dumnezeu care S-a implicat personal în salvarea lui Israel prin minuni nemaipomenite. Cel ce se roagă astfel trebuie să creadă şi să aştepte ca astfel de minuni să se repete în poporul lui Dumnezeu: „O, de ai despica cerurile şi Te-ai coborî... ” Isaia admite în rugăciunea sa că Numele Domnului ar fi astfel cunoscut de vrăjmaşii Săi şi de celelalte popoare, fie pentru mântuire, fie pentru judecată. În continuare profetul îi descrie pe cei care sunt partenerii lui Dumnezeu în lucrările Sale: cei ce împlinesc dreptatea, cei ce umblă în ascultare de Cuvânt, cei ce nu-L uită pe Dumnezeu aducându-şi tot timpul aminte de El. În finalul citatului ales profetul Isaia dă înaintea tuturor cititorilor săi un exemplu de sinceră pocăinţă, recunoscându-şi păcatele împreună cu ale poporului Israel, aşa cum făcuse şi în capitolul 6 când Dumnezeu, de fapt Domnul Isus Hristos înainte de Întrupare, i-a descoperit slava eternă. Această pocăinţă după voia lui Dumnezeu îi aduce în piept siguranţa mântuirii, pe care trebuie s-o avem fiecare dintre noi.