Ier. 10.23-25 „Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă. Pedepseşte-mă, Doamne, dar cu măsură şi nu în mânia Ta, ca să nu mă nimiceşti! Varsă-Ţi urgia peste neamurile care nu Te cunosc şi peste popoarele care nu cheamă Numele Tău! Căci l-au mâncat pe Iacov, l-au înghiţit şi i-au pustiit locuinţa.”

Dreptatea lui Dumnezeu sugerată de profetul Ieremia se bazează pe două considerente extrem de importante: 1) fragilitatea omului, în general, şi a lui Iacov, în special, pe care invadatorii l-au nimicit distrugându-i complet ţara şi Templul; şi 2) pedepsirea armatelor străine care au invadat Israelul fără să-L cunoască pe Dumnezeul cel Atotputernic prin rugăciune, şi care şi-au făcut iluzia că victoriile lor militate li se datorează în exclusivitate. Nici vorbă de aşa ceva. Dumnezeul cel unic şi neprihănit Şi-a pedepsit poporul în mod exemplar pentru păcatele sale, timp în care instrumentele folosite în acest scop, adică babilonienii, n-au înţeles că le vine şi lor rândul să fie pedepsite la fel pentru nelegiuirea lor. Fără harul divin omul nu poate atinge ţinta desăvârşirii şi asemănării cu Dumnezeu. Ieremia speră în harul lui Dumnezeu chiar şi atunci când este pedepsit până la o limită anume. Mai rămâne să ne întrebăm fiecare: Care este scopul vieţii noastre? Spre ce ţintă ne poartă paşii noştri în această lume? Mergem cu Dumnezeu spre veşnicia cu Isus Hristos? Sau suntem ca acele neamuri trufaşe din timpul lui Ieremia care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu şi nu-L chemau pentru a fi mântuite de El?