Ier. 20.7-13 M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea îşi bate joc de mine. Căci, oridecâteori vorbesc, trebuie să strig: „Violenţă şi apăsare!”, aşa încât cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua. Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai vorbi în Numele Lui”, iată că în inima mea este ca un foc mistuitor închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot. Căci aud vorbele rele ale multora, spaima care domneşte împrejur: „Învinuiţi-l!”, strigă ei; „haideţi să-l învinuim!” Toţi cei ce trăiau în pace cu mine pândesc să vadă dacă mă clatin şi zic: „Poate că se va lăsa prins, vom pune mâna pe el şi ne vom răzbuna pe el!” Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; de aceea, prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui. Se vor umple de ruşine că n-au lucrat cu chibzuinţă; de o veşnică ruşine care nu se va uita!

Rugăciunea de mai sus este confirmarea promisiunii prezenţei lui Dumnezeu în viaţa profetului, promisiune care i-a fost făcută chiar în ziua când a fost chemat în lucrarea de profeţie. Ieremia s-a lăsat înduplecat de către Duhul lui Dumnezeu cu toate riscurile inerente misiunii: batjocură, violenţă şi apăsare. Ar fi o mirare ca slujitorii lui Dumnezeu care proclamă adevărul Împărăţiei Lui să fie lăudaţi de lume. Focul divin din inima profetului îl ajută pe acesta să reziste în luptă pe baricada neprihănirii. Nu contează vorbele rele din jurul profetului Ieremia, nici complotul acelor nemernici care se strâng sub deviza: „Haideţi să-l învinuim!”, adică să-l punem sub acuzare. Focul ceresc din inima sa îl face să rămână treaz şi să nu dea înapoi din această luptă încrâncenată dintre adevăr şi minciună. Duşmanii adevărului nu urmăresc decât o răzbunare oarbă, fără să-şi pună problema dacă Ieremia are sau nu dreptate. Dumnezeu însă nu-Şi abandonează servul deoarece El este „Viteazul puternic” în faţa căruia nu poate sta niciun adversar. El conduce ostilităţile încât prigonitorii profetului Ieremia rămân de ruşine nu numai pe pământ într-o viaţă scurtă de om, ci sunt compromişi pentru toată veşnicia. Când unii, până în vremea noastră, luptă împotriva lui Dumnezeu vor secera o „veşnică ruşine care nu se va uita”. Pentru astfel de oameni este perfect valabilă afirmaţia lui Pavel din Galateni 6.8a: „Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea.”