Ier. 32.16-25 După ce am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neeria, am făcut Domnului următoarea rugăciune: „Ah! Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirare din partea Ta! Tu dai îndurare până la al miilea neam de oameni şi pedepseşti nelegiuirea părinţilor în sânul copiilor lor după ei. Tu eşti Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui nume este Domnul oştirilor! Tu eşti mare la sfat şi puternic la faptă, Tu ai ochii deschişi asupra căilor copiilor oamenilor ca să dai fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui. Tu ai făcut minuni şi semne mari în ţara Egiptului şi până în ziua de azi, şi în Israel, şi printre oameni, şi Ţi-ai făcut un Nume aşa cum este astăzi. L-ai scos din ţara Egiptului pe poporul Tău, Israel, cu minuni şi semne mari, cu mână tare şi cu braţ întins, şi cu o mare groază. Tu le-ai dat ţara aceasta, pe care ai jurat părinţilor lor că le-o vei da, ţară în care curge lapte şi miere. Ei au venit şi au luat-o în stăpânire. Dar n-au ascultat de glasul Tău, n-au păzit Legea Ta şi n-au făcut tot ce le-ai poruncit să facă. Şi atunci ai trimis peste ei toate aceste nenorociri! Iată, şanţurile de asediu se înalţă împotriva cetăţii şi o ameninţă, cetatea va fi dată în mâinile caldeenilor care luptă împotriva ei, biruită de sabie, de foamete şi de ciumă. Ce ai spus Tu s-a întâmplat: Tu Însuţi vezi! Şi totuşi, Doamne Dumnezeule, Tu mi-ai zis: „Cumpără un ogor cu argint şi pune şi martori~_!"&~când totuşi cetatea este dată în mâinile caldeenilor!”

După ce profetul Ieremia a cumpărat ogorul din Anatot la îndemnul lui Hanameel, fiul unchiului său Şalum, înainte ca Ierusalimul să fie cucerit de babilonieni el s-a rugat Domnului pentru a-L slăvi şi pentru înţelegerea semnificaţiei acestui ciudat act de vânzare-cumpărare. Să notăm prioritatea numărul unu a profetului: ascultarea poruncii lui Dumnezeu. Ieremia putea să spună: „Doamne, cum să cumpăr acest pământ când vin străinii şi ne confiscă toată ţara? ! ... ” Stau aşadar faţă în faţă, pe de o parte, robia inevitabilă a regatului Iuda, iar pe de altă parte, revelaţia lui Dumnezeu care îi vorbeşte lui Ieremia despre un viitor luminos când „se vor cumpăra iarăşi ogoare în ţara aceasta despre care ziceţi că este un pustiu fără oameni şi fără animale şi că este dată în mâinile caldeenilor.” (Ier. 32.43) În rugăciunea sa profetul Domnului se confruntă cu necredinţa, datorată faptului că Dumnezeu îşi părăsise poporul din pricina păcatelor sale, şi credinţa bazată pe promisiunea că totuşi în viitor Israelul va fi restaurat. Necredinţa poporului se baza pe prezentul dezastruos şi îl afecta, desigur, şi pe Ieremia într-un fel, dar Dumnezeu îi cere să răscumpere acel teren care aparţinea familiei sale, ca o dovadă că istoria lui Israel nu se încheie cu invazia babiloniană. De aceea se roagă omul lui Dumnezeu şi-n final îl întreabă pe Domnul cum se împacă cele două realităţi: una prezentă şi cealaltă viitoare. Cuvintele cheie din această rugăciune sunt următoarele, extrase din Ier. 32.25: „Şi totuşi, Doamne Dumnezeule, Tu mi-ai zis... ” Iată cât de puternic este cuvântul lui Dumnezeu şi cât de mult trebuie să ne bazăm în rugăciunile noastre pe revelaţia extraordinară a acestuia. Ceea ce i-a spus Dumnezeu lui Ieremia în continuare de la versetul 26 la 44 nu este numai o prezicere sau o promisiune, ci o revelaţie certă care formează coloana vertebrală a restaurării Israelului în vremea din urmă. Cu acest cuvânt de veste bună, care este Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, ne putem apăra în lupta cu necredinţa zilelor noastre. Chiar când poporul Domnului trece prin tot felul de crize, noi să ne luăm privirea de la acest prezent descurajator, cum a făcut Ieremia în plin asediu asupra Ierusalimului de către babilonieni, şi să ne concentrăm toată atenţia pe ceea ce Dumnezeu ne-a făgăduit deja prin cuvintele revelaţiilor Sale. Dumnezeu să ne ajute în acest sens!