Ez. 9.8-11 Pe când ucideau ei astfel, şi eu stăteam încă singur acolo, am căzut cu faţa la pământ şi am strigat: „Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ţi furia asupra Ierusalimului?” El mi-a răspuns: „Nelegiuirea casei lui Israel şi Iuda este mare, peste măsură de mare! Ţara este plină de omoruri şi cetatea este plină de nedreptate, căci ei zic: „Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic!” De aceea şi Eu voi fi fără milă şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor.” Şi iată că omul îmbrăcat în haina de in şi care avea călimara la brâu a adus următorul răspuns: „Am făcut ce mi-ai poruncit!”

Dumnezeu n-a putut să-i ierte pe evreii rămaşi în ţară înainte de cucerirea Ierusalimului, pe care Iehova prin profetul Ieremia, i-a asemănat cu nişte smochine care „de rele ce sunt nu se pot mânca”. (Ier. 24.8) Aceştia se făceau vinovaţi de crime şi fapte de nedreptate cu care au umplut Iuda şi Ierusalimul. Chiar limbajul lor batjocoritor le trăda spiritul de necredinţă prin care Îl sfidau pe Dumnezeul lui Israel: „Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic!” Străjerul Ezechiel este un excepţional mijlocitor pentru poporul Israel şi strigă în rugăciune: „Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti tot ce a rămas din Israel?” Când Îngerul Domnului venise să pedepsească poporul din pricina păcatului lui David, regele a adus o jertfă lui Dumnezeu, în aria lui Ornan, iebusitul, limitând astfel proporţiile dezastrului la 70000 de oameni (1 Cron. 21.14-15). Acum însă oricât s-ar ruga profetul Ezechiel el nu poate schimba sentinţa lui Dumnezeu care îi spune servului Său: „De aceea şi Eu voi fi fără milă şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor rele.” (Ez. 9.10) Vremea harului trecuse pentru acea generaţie, ca şi în cazul contemporanilor lui Noe sau cei ai lui Lot din Sodoma şi Gomora. Omul ceresc care supraveghează executarea pedepselor divine este îmbrăcat în haine de in, despre care ştim, din Apocalipsa lui Ioan, că reprezintă neprihănirea, deci trebuie să avem încredere în justeţea deciziilor sale. Duhul Sfânt ne mai prezintă încă un element din recuzita acestui remarcabil slujitor ceresc, şi anume călimara de la brâu cu care se presupune şi se ştie, din Scriptură, că sunt notate toate faptele oamenilor, fie bune, fie rele pentru a fi răsplătite în ziua judecăţii. Prin urmare justiţia divină se înfăptuieşte până la capăt, fără niciun fel de greşeală. Îngerul apelor din Apocalipsa 16.6-7 preamăreşte dreptatea lui Dumnezeu spunând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai şi care vei fi, Cel Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al profeţilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge; merită aceasta.” Altarul din ceruri prinde glas şi se solidarizează cu îngerul de mai sus spunând în Apoc. 16.7: „Da, Doamne Dumnezeule Atotputernic, adevărate şi drepte sunt căile Tale!” Se cuvine, deci, ca şi noi să facem acelaşi lucru în rugăciunile noastre, într-un spirit de pocăinţă, condamnând păcatele din viaţa personală şi, încetând să le mai facem, să-i avertizăm şi pe semenii noştri că Domnul Isus vine în curând.