Ez. 11.13-20 Pe când proroceam eu, a murit Pelatia, fiul lui Benaia. Eu am căzut cu faţa la pământ şi am strigat cu glas tare: „Ah! , Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti Tu şi ce a mai rămas din Israel?” Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, fraţii tăi, da, fraţii tăi cei din robie şi toată casa lui Israel sunt aceia despre care zic locuitorii Ierusalimului: „Ei sunt departe de Domnul, ţara ne-a fost dată nouă în stăpânire! ... ” De aceea, spune despre ei: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Dacă-i ţin depărtaţi printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite ţări, totuşi le-am fost un Templu pentru câtăva vreme în ţara în care au venit.”” De aceea să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vă voi strânge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăşi din ţările în care sunteţi risipiţi şi vă voi da ţara lui Israel.” Şi când vor veni în ea, vor scoate de acolo toţi idolii şi toate urâciunile. Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în ei. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne, ca să umble în poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.

Această rugăciune unită cu prorocia lui Ezechiel coincide întâmplător cu moartea lui Pelatia, fiul lui Benaia. Profetul este extrem de îngrijorat cu privire la poporul Israel şi gândeşte în mod subiectiv, desigur, că Dumnezeu ar vrea să-l distrugă. În răspunsul Său către străjerul Ezechiel Dumnezeu îl asigură exact de contrariul celor exprimate de el. De aceea trebuie să împrumutăm gândurile lui Dumnezeu, renunţând la ale noastre care, de cele mai multe ori, sunt tributare momentului prin care trecem şi emoţiilor noastre omeneşti. Legătura cu Dumnezeu nu este una de ordin fizic, aşa cum greşit gândeau evreii cei rămaşi în ţară. Această relaţie depinde de prezenţa Domnului în inima noastră, aşa cum s-au întâmplat lucrurile cu evreii aflaţi în exil cărora Însuşi Dumnezeu din cer le-a fost Templul inimii. Din această formidabilă şi neaşteptată declaraţie a lui Iehova către evreii din exil decurg toate promisiunile care se referă la restaurarea viitoare a Israelului strâns din nou, prin harul divin, în ţara lui Avraam, Isaac şi Iacov. Astfel avem: Dumnezeu îi va repatria pe exilaţi; cei reîntorşi din robie vor renunţa pentru totdeauna la idolatrie; vor experimenta prin credinţă o nouă naştere, una spirituală, primind un duh nou şi o inimă de carne; vor trăi în poruncile şi legile lui Dumnezeu de bunăvoie fără să fie constrânşi la aceasta; în concluzie, Dumnezeu va fi Dumnezeul lor iar ei vor fi poporul Lui pentru totdeauna, aşa cum au prevăzut toate profeţiile Vechiului Legământ. Noi, ca Biserică a lui Hristos dintre Neamuri, avem datoria să ne rugăm insistent pentru mântuirea Israelului şi pentru pacea Ierusalimului. Maranata!