Dan 10.14-19 „... Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia aceasta este cu privire tot la aceste vremuri îndepărtate.” Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ şi am tăcut. Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit şi am zis celui ce stătea înaintea mea: „Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază şi am pierdut orice putere. Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit şi nu mai am nici suflare!” Atunci cel ce avea înfăţişarea unui om m-a atins din nou şi m-a întărit. Apoi mi-a zis: „Nu te teme de nimic, om prea iubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!” Şi pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri şi am zis: „Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit!”

Când rugăciunea urmează revelaţiei lui Dumnezeu partea omului firesc este puternic afectată de măreţia şi slava lui Dumnezeu. Profetul Daniel s-a prăbuşit cu puterea fizică a trupului său înaintea Domnului, i s-a schimbat culoarea feţei care s-a contorsionat şi a căzut în leşin. Dumnezeu l-a ridicat din nou pe genunchi şi i-a pus mâinile sale în poziţia rugăciunii. Puterea fizică trebuia să facă loc celei spirituale care izvorăşte din Duhul lui Dumnezeu. Îngerul lui Dumnezeu îl gratifică cu expresia pe care Tatăl ceresc o foloseşte doar în cazul Fiului Său la botezul în Iordan: „Daniele, om prea iubit şi scump... ” Unul din rezultatele rugăciunii în viaţa unui om sfânt şi devotat Domnului, ca profetul Daniel, este poziţia şi înalta apreciere de care se bucură înaintea cerului. Aceeaşi expresie este folosită şi în versetul 19 când profetul este complet restaurat şi înzestrat cu pacea lui Dumnezeu în inimă, capabil să răspundă în cunoştinţă de cauză solului ceresc care tocmai venise să-i transmită conţinutul revelaţiei cu privire la viitorul poporului Israel. Reacţia lui Daniel seamănă cu a copilului Samuel de la Cortul întâlnirii, din 1 Samuel 3, şi este concentrată în cuvintele următoare: „Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit.” Sensul cuvintelor „căci m-ai întărit” este şansa noastră ca să pricepem răspunsul divin la rugăciune. Dacă mintea nu ne-a fost transformată şi luminată de Duhul Sfânt în zadar ne vom ruga. Cuvântul întărire înseamnă aici putere şi autoritate, înţelegerea mesajului în sensul cel mai propriu şi specific, legat de o persoană, de o comunitate sau chiar de un popor, aşa cum este cazul lui Daniel cu viitorul poporului Israel. Chiar dacă rugăciunile noastre nu sunt înălţate spre cer pentru a completa Biblia, noi totuşi avem nevoie de iluminare asupra unor texte biblice, cum ar fi, de exemplu, marea însărcinare care ne vizează direct atât ca persoane individuale cât şi ca Biserică a Domnului Isus Hristos. Acesta este războiul nostru spiritual cu forţele întunericului şi apostolul Pavel spune în scrierile sale că „nu suntem în necunoştinţă de planurile celui rău”. Aceasta înseamnă determinare, hotărâre, implicare. Domnul Isus cel înviat, care este zilnic cu noi, să ne conducă prin Duhul Sfânt în lucrarea Sa pas cu pas.