RUGĂCIUNEA UNUI ORAŞ CARE SE POCĂIEŞTE
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 02/01/2020
    12345678910 0/10 X

Iona 3.5-10 Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici. Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a ridicat de pe tronul lui, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi s-a aşezat în cenuşă. Şi a trimis să se dea de ştire în Ninive din porunca împăratului şi a mai-marilor lui următoarele: „Oamenii şi vitele, boii şi oile să nu guste nimic, să nu pască şi nici să nu bea apă deloc! Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile! Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi; şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim? !” Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut.

Am ajuns în acest capitol la punctul culminant al cărţii Iona. Dumnezeu îl aduce prin puterea Lui pe Iona cel neascultător în locul unde falimentase şi îi dă o nouă şansă. El intră pe porţile cetăţii Ninive şi strigă pe străzile ei acest anunţ apocaliptic: „Încă 40 de zile şi Ninive va fi nimicită!” Spre stupoarea profetului oamenii aceia au crezut în Dumnezeu: s-au pocăit şi au intrat cu toţii în post împreună cu împăratul lor. Nu numai oamenii, ci şi animalele lor. Au făcut tot ceea ce depindea de ei ca să obţină de la Dumnezeu iertarea şi amânarea pedepsei. Exemplul smereniei împăratului i-a impresionat pe toţi cetăţenii care s-au îmbrăcat cu saci şi şi-au presărat cenuşă pe cap. Deşi nu erau poporul ales al lui Dumnezeu asirienii au înţeles foarte bine că pocăinţa înseamnă să părăseşti calea păcatului şi să începi un alt stil de viaţă bazat pe credinţă, neprihănire şi curăţie de inimă. Astfel generaţia respectivă a înţeles că Dumnezeu îşi poate anula mânia Lui aprinsă când oamenii se pocăiesc în sac şi cenuşă. Iată o ilustraţie a adevărului biblic din care rezultă că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului şi prin aceasta se dovedeşte că El îi iubeşte şi pe ceilalţi oameni care nu sunt neapărat evrei.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 405
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni