Mal. 1.6 Un fiu cinsteşte pe tatăl său şi o slugă, pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi Se cuvine? Dacă sunt Stăpân unde este teama de Mine? - zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, care nesocotiţi Numele Meu şi care ziceţi: „Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?”

Dumnezeu care Şi-a iubit poporul ales are, prin excelenţă, dreptul să pună aceste întrebări legitime cu privire la loialitatea evreilor. „Unde este cinstea şi teama voastră pentru Mine?”, îi întreabă El mai întâi pe preoţii Israelului care nesocoteau Numele Domnului. Nu este aici loc pentru dezvinovăţiri sau justificări personale. În Maleahi 2.7 profetul depune următoarea mărturie despre adevăraţii preoţi: „Căci buzele preotului trebuie să păzească cunoştinţa şi din gura lui se aşteaptă Legea, pentru că el este solul Domnului oştirilor.” Este binecunoscut cazul preotului Eli din 1 Samuel 3 care îşi cinstea mai mult pe copiii săi corupţi decât pe Dumnezeu. A fost aspru sancţionat pentru totdeauna. Ultimul personaj biblic prin care Dumnezeu a adus la îndeplinire această drastică decizie cu privire la urmaşii lui Eli a fost regele Solomon. Din Ieremia 35 mai cunoaştem cazul recabiţilor pe care Dumnezeu îi felicită că au rămas credincioşi învăţăturilor tatălui lor, prin comparaţie cu fiii lui Israel care nu-L cinsteau pe Dumnezeu şi trăiau în felul păgânilor. A-L cinsti pe Dumnezeu înseamnă a trăi în temere de El şi asta este temelia înţelepciunii. A nu-I împlini poruncile echivalează cu nesocotirea Numelui lui Dumnezeu, pentru că El este Autorul Legii lui Moise. Cartea Proverbelor ne învaţă să-L cinstim pe Domnul cu averile şi banii noştri. Să ne întoarcem la dragostea dintâi prin care nu-I dăm lui Dumnezeu doar resturile sau rebuturile noastre, ci doar ceea ce avem mai bun. Aşa a făcut Maria din Betania cu Domnul Isus înainte de cruce şi, drept consecinţă, Evanghelia eternizează pentru totdeauna jertfa dragostei sale.