Mal. 1.11-14 „... Căci de la răsăritul soarelui până la asfinţit, Numele Meu este mare între neamuri şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri.”, zice Domnul oştirilor. „Dar voi îl pângăriţi prin faptul că ziceţi: „Masa Domnului este întinată şi ce aduce ea este o mâncare de dispreţuit!”” Voi ziceţi: „Ce mai osteneală!” şi o dispreţuiţi, zice Domnul oştirilor; şi aduceţi ce este furat, şchiop sau bolnav. Iată darurile de mâncare pe care le aduceţi! Pot Eu să le primesc din mâinile voastre? , - zice Domnul. „Nu! Blestemat să fie înşelătorul care are în turma lui o vită de parte bărbătească, şi totuşi juruieşte şi jertfeşte Domnului o vită bolnavă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul oştirilor, şi Numele Meu este înfricoşător printre neamuri.”

Faima Numelui lui Dumnezeu printre neamuri a fost dusă de evreii evlavioşi pe care Biblia îi pomeneşte pe nume, cum ar fi: Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria, sau cum au fost, nu mai puţin celebri în Susa, capitala Persiei, împărăteasa Estera şi Mardoheu, devenit mai târziu prim-ministru. Nu-i putem uita, desigur, nici pe dregătorul Neemia, nici pe cărturarul Ezra, care fiind întorşi la Ierusalim i-au rezidit zidul şi apoi Templul, aşa cum făgăduise Dumnezeu prin profeţii Săi: Hagai, Zaharia şi Maleahi. Printre fiii robiei întorşi la Ierusalim s-au mai aflat şi marele-preot Iosua şi dregătorul Zorobabel prin care Numele Domnului a fost proslăvit printre neamuri. Tămâia arsă în cinstea Domnului trebuia să fie, potrivit cu Exod 30.35, „sărată, curată şi sfântă”. Vedem din acest pasaj biblic faptul că sfinţenia închinătorului nu depindea de aspectul pitoresc al unui loc geografic, ci de relaţia cu Dumnezeu care apreciază astfel de jertfe prin care Numele Lui este cu adevărat cinstit. Dar timpul a trecut repede, evreii au intrat într-o rutină religioasă numită mai târziu şi „tradiţia bătrânilor” şi preoţii au introdus diferite „inovaţii” din domeniul compromisului cu jertfele aduse pe altar: erau primite animale bolnave, furate sau cu diferite defecte. În loc să primească binecuvântarea, închinătorul care Îl înşela astfel pe Dumnezeu se alegea cu blestem. În timpul când ne închinăm Domnului să nu pierdem nicio clipă din vedere măreţia Numelui Său care este sfânt şi înfricoşător pentru oricine dintre noi care ar încerca să schimbe termenii şi condiţiile închinării: în duh şi-n adevăr, să-I dăm Domnului ceea ce avem mai bun, din darurile Lui desăvârşite, şi nu în ultimul rând, să verificăm dacă nu cumva relaţia noastră cu alţi închinători a fost parţial sau total afectată de anumite litigii, peste care Dumnezeu nu poate trece cu vederea.