1 Pet. 4.7 Sfârşitul tuturor lucrurilor s-a apropiat. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în rugăciuni.

Unul din cuvintele Domnului Isus de pe cruce a fost şi acesta: „S-a sfârşit!” De aici înţelegem că lucrarea mântuirii a fost terminată şi sfârşitul primei creaţii este o certitudine absolută. De aceea apostolul Petru face acest anunţ apocaliptic: „Sfârşitul tuturor lucrurilor s-a apropiat.” Întreg universul definit în mod generic ca fiind prima creaţie se află sub spectrul auto-distrugerii din pricina păcatului omului. Aceasta se mai numeşte şi îmbătrânire sub efectul legilor termodinamice. Oamenii de ştiinţă confirmă afirmaţia lui Petru. În a doua sa epistolă acelaşi autor ne dă informaţii mult mai clare despre ce înseamnă acest sfârşit al tuturor lucrurilor, la nivel de planete şi galaxii: „Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua judecăţii şi pieirii oamenilor nelegiuiţi.” (2 Petru 3.7) Reacţia credincioşilor cu privire la sfârşitul lumii şi chiar al întregului univers nu trebuie să fie una de panică, de groază şi de părere de rău, aşa cum s-a întâmplat cu soţia lui Lot când Dumnezeu a decis să distrugă prin foc cetăţile Sodoma şi Gomora. Sfatul biblic cel mai potrivit este să adoptăm o atitudine echilibrată de înţelepciune în faţa acestor calamităţi îngăduite de Dumnezeu peste lumea necredincioasă. Înţelepciunea creştinului ca să-şi atingă ţinta trebuie împletită cu vegherea în rugăciune. Mă gândesc la exemplul lui Avraam din Geneza 18. Când Avraam a auzit de planul divin al distrugerii celor două cetăţii păgâne, în care păcatul a depăşit orice limită, el a dat dovadă de înţelepciune şi a vegheat în rugăciune înaintea Domnului. Nu a putut salva cele două cetăţi, dar a salvat parţial familia nepotului său Lot. Acelaşi principiu este valabil şi pentru noi, creştinii de astăzi, care auzind vestea teribilă că sfârşitul lumii se apropie trebuie să intrăm în alertă pentru a veghea în rugăciune de mijlocire pentru alţii aşa cum a făcut şi părintele nostru Avraam. Mai mult apostolul Petru ne oferă un plan de acţiune mult mai amănunţit pentru pregătirea noastră în vederea întâlnirii cu Domnul Isus, la a doua Sa venire. Astfel citim la 2 Petru 3.11-14 următoarele cuvinte: „Deci, fiindcă toate aceste lucruri vor fi distruse, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea. De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.” Ne putem întreba ce înseamnă a grăbi venirea zilei lui Dumnezeu? Eu cred că în acest caz verbul „a grăbi” ni se aplică nouă, oamenilor credincioşi, nu lui Dumnezeu. Să luăm ca exemplu cele 5 fecioare neînţelepte care n-au putut intra la nuntă pentru că li s-au stins candelele. Mirele a întârziat din punctul lor de vedere, nu din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Dumnezeu Îşi respectă programul Său cu stricteţe şi exactitate. Nu există la Dumnezeu grabă sau întârziere, ca şi cum El ar fi în pericol să greşească în desfăşurarea acţiunilor Sale. Fecioarele înţelepte ne arată cum putem reacţiona în cel mai adecvat mod în vederea întâlnirii cu Mirele ceresc: să fim gata pentru El, nu după calendarul nostru terestru, ci după calendarul Domnului Isus. Aşadar, orice ne rezervă viitorul candela credinţei noastre să ardă pentru Domnul Isus, fie că dormim, fie că suntem trezi. Dumnezeu să ne ajute!