RUGĂCIUNEA PENTRU STATORNICIA CREŞTINĂ
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 03/01/2020
    12345678910 0/10 X

1 Pet. 5.10-11 Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin!

Rugăciunea sub formă de urare se bazează pe harul lui Dumnezeu care se îngrijeşte de noi în toate privinţele. Răscumpărarea care ni s-a acordat prin credinţa în Hristos Isus vizează slava cea veşnică a Împărăţiei, fără să ne scutească însă de anumite suferinţe pentru puţină vreme aici pe pământ. Scopul declarat al apostolului Petru în prima sa Epistolă cu privire la suferinţele creştinilor este desăvârşirea creştinilor pe urmele Mântuitorului. Dumnezeu ne cere să fim desăvârşiţi asemenea Lui, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. Desăvârşirea este procesul creşterii noastre spirituale până vom deveni asemenea Domnului Isus Hristos. Desăvârşirea mai înseamnă întărire sufletească, putere pentru biruinţă în ispite, puterea de a-L mărturisi pe Hristos celor nemântuiţi şi statornicie pe calea credinţei astfel încât niciun vânt de învăţături stricate să nu ne abată de la ascultarea Evangheliei. Toate acestea ar trebuie să fie tot atâtea motive ale rugăciunilor noastre stăruitoare înaintea lui Dumnezeu. Orice rugăciune are drept ţintă să-L slăvească pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi să-I înalţe puterea în veci de veci. Aleluia!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 477
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni