„Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2:20)

     Jean Calvin a definit predarea în termenii următori: „A nu mai avea nicio altă voință, nicio altă înțelepciune și a-L urma pe Domnul oriunde te conduce.” Pentru a face asta, va trebui să ne confruntăm cu cea mai mare frică: cine ne va conduce viața? E destul de comod să-L ai pe Isus pe locul din dreapta ta atunci când ai nevoie de slujirea Sa: „Doamne, am o problemă de sănătate și am nevoie de ajutorul Tău. La serviciu, este foarte dificil și aș vrea să nu fie așa. Sunt neliniștit și vreau ca Tu să-mi dai pace în inimă. Mă simt trist și aș vrea să am un strop de speranță. Sunt la un pas de moarte și vreau să fiu sigur că ajung în ceruri.” Dar când trebuie să ne dăm la o parte de la volan și să-L lăsăm pe Domnul Isus să conducă, nu mai suntem așa de siguri, pentru că asta înseamnă că nu mai suntem noi în control. De exemplu, dacă El conduce, nu mai avem acces liber la portmoneul nostru. Nu putem spune: „Voi dărui… cândva, când mă voi simți generos!… Și oricum îmi rezerv dreptul de a păstra cât doresc.” Banii sunt ai Domnului! Când Îl lăsăm pe Domnul Isus să conducă, nu mai avem comanda asupra eului nostru. Nu mai avem dreptul să ne satisfacem ambiția egoistă. Acum viața noastră îi aparține Lui. Nu mai avem comanda asupra gurii noastre. Nu mai avem dreptul să bârfim, să măgulim, să lingușim, să condamnăm, să mințim, să blestemăm, să ne mâniem, să înșelăm, să intimidăm, să manipulăm, să exagerăm, să ocolim adevărul. Acum nu mai este gura noastră – este gura Sa! Așadar: L-ai invitat pe Domnul Isus să stea lângă tine în timp ce tu conduci?! Sau El este cel care conduce? Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: predă-te lui Dumnezeu!