„Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, și Tu m-ai vindecat.” (Psalmul 30:2)

     Vorbim cu atâta ușurință despre lucruri care nu contează. Dar când se ivește prilejul să vorbim despre fricile noastre, despre singurătatea noastră, despre vina noastră sau despre nevoia noastră de a fi iubiți, ne închidem ca niște scoici. Uneori, ne purtăm de parcă nici nu auzim, când în realitate nu ne place ce auzim. Ți-ai auzit soția sau soțul spunând că are nevoie de atenția și de timpul tău sau l-ai auzit pe copilul tău spunând: „Te iubesc!”… Și i-ai auzit și când au suspinat că nu ai răspuns nimic! Ai fugit și te-ai ascuns, pentru că fie nu știi cum să le oferi ceea ce ei îți cer, fie nu vrei să plătești prețul. Cu toții avem ascunzătorile noastre, cum ar fi: locul de muncă, obiceiurile sau relațiile care nu pretind onestitate emoțională. Și în consecință, ne simțim stânjeniți. Dar toate mecanismele noastre de scăpare ne țin și mai mult încătușați în ciclul tăcerii. Dumnezeu te-a creat cu nevoia de a simți, de a atinge, de a-ți exprima emoțiile. Cât ai de gând să te mai ascunzi în spatele măștii și să-ți negi nevoile neîmplinite și fricile neexprimate? Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Geneza 2:18). Dacă îți negi în continuare emoțiile, nu vei experimenta niciodată bucuria unei relații frumoase. Lui David nu i-a fost teamă să recunoască înaintea lui Dumnezeu că se simte slab, trist, mânios sau că are nevoie de dragoste. El a spus: „…strig către Tine cu inima mâhnită…” (Psalmul 61:2). Dacă nu te poți exprima față de alții, începe prin a vorbi cu Dumnezeu. Ceea ce a făcut pentru David, El poate face și pentru tine. Așa că, întoarce-te astăzi la El și lasă ca vindecarea să înceapă!