„Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8)

     Dragostea omenească spune: „Te iubesc – atâta timp cât îmi împlinești așteptările, cât ești de acord cu politica mea, cât mergi la aceeași biserică la care merg și eu, sau cât te potrivești cercului meu social.” Dumnezeu nu lucrează în felul acesta. El nu a așteptat ca noi să merităm, ca El să facă primul pas. „Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” Și atunci când a făcut acest lucru, El a schimbat toate regulile. Domnul Isus a zis: „Vă dau o poruncă nouă… cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” (Ioan 13:34). „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Matei 22:39). „Iubiți… fără să nădăjduiți ceva în schimb” (Luca 6:35). Un pastor spunea: „Când îmi iau responsabilitatea de a iubi, de obicei ajung să dăruiesc, și nu să primesc… Dragostea mă costă inevitabil cele mai prețioase trei lucruri din viața mea: timpul meu, energia mea și banii mei. Când ești preocupat de binele altora, de obicei trebuie să sacrifici.” Iar un autor creștin a adăugat: „O vreme, am fost supărat pe dragoste – nu era ceea ce se spunea că este. Nu dura. Nu merita. Cu cât era mai profundă, cu atât durea mai tare. Dragostea era irațională, complicată, alunecoasă și nestatornică. Și am crezut că terminat-o cu ea! Încetul cu încetul, Domnul mi-a vindecat inima. Supărarea mea a început să se estompeze. Acum înțeleg că umanitatea este cea care rănește și înăbușă dragostea. „Dragostea este de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:7) și ea merită, indiferent care ar fi prețul. Oricât de mare suferință s-a produs în numele dragostei, noi suntem incompleți fără dragoste.”