„Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15)

     Apostolul Pavel recunoaște: „prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, și făceam prăpăd în ea” (Galateni 1:13). Pavel avea cazier. Avea pe mâini sângele unor femei și bărbați nevinovați. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a folosit ca să scrie jumătate din Noul Testament, să pună bazele Bisericii și să ducă Numele lui Isus la curtea Cezarului. Dar tu ai fi avut încredere ca să fie conducătorul denominației tale, sau ți l-ai fi imaginat în calitate de învățător al Scripturii, prezentându-ți descoperirile pe care le-a primit din ceruri? Biblia ne spune: „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută” (Romani 11:29). Dumnezeu nu anulează niciodată chemarea pe care ne-a făcut-o și nu-Și retrage niciodată darurile spirituale pe care ni le oferă. Și dacă El nu ni le ia, nici noi nu trebuie s-o facem! Cum ar trebui să ne purtăm noi cu un frate sau cu o soră în Hristos, care a căzut în păcat? Cu blândețe! „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel Legea lui Hristos.” (Galateni 6:1-2). Este acest proces neplăcut, uneori? O, da! Este ușor? Nu! Apostolul Pavel spune că este o „povară”, mai ales atunci când această persoană a adus rușine familiei răscumpărate a lui Dumnezeu. Dar asta e ideea: ea face parte în continuare din familia noastră spirituală! Și lumea se uită să vadă cum ne purtăm cu ea! Dacă îi dăm deoparte pe cei care se împiedică, de ce ar crede ceilalți oameni că nu vom face la fel și cu ei? Gândește-te la asta! Dacă nu găsești har în familia lui Dumnezeu, unde în altă parte îl poți găsi? Deci, arată-ți blândețea față de cei căzuți!