PRIN OCHII LUI DUMNEZEU
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 01/03/2020
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi… faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” (Numeri 13:33)

     Zece dintre cele douăsprezece iscoade care au plecat din poporul Israel să spioneze Țara Promisă s-au întors de-acolo spunând: „am mai văzut în ea pe uriaşi… faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” Ceilalți doi, Iosua și Caleb, au văzut aceeași uriași, dar au crezut că datorită ajutorului oferit de Dumnezeu, uriașii pot fi cuceriți: „Haide să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” (v. 30). Așa vorbește un învingător! Să înțelegem un lucru: Dumnezeu are un plan pentru viața ta, dar nu-l vei putea împlini până nu ești în acord cu voia și Cuvântul lui Dumnezeu! „Dar am atâtea probleme. Cum ar putea Dumnezeu să folosească un om ca mine?” întrebi tu. Apostolul Pavel a spus: „Nu că… am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-L apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus” (Filipeni 3:12). Când Dumnezeu folosește oameni imperfecți, ne face să înțelegem că numai El este sursa noastră, strategia noastră și secretul succesului nostru. Biblia ne spune: „Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii.” (1 Corinteni 1:25). Tu ai un destin stabilit de Dumnezeu, și nu ai nici o scuză pentru a nu-l împlini! Nu poți folosi slăbiciunea ca apărare, căci Dumnezeu spune: „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9) Nu poți folosi trecutul tău ca pe o scuză, căci Dumnezeu spune: „Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17) Nu felul în care te vede Dumnezeu este problema, ci felul în care te vezi tu te împiedică să reușești! Așadar, roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea o percepție clară și o înțelegere proaspătă a felului în care te vede El – iubit, neprihănit, binecuvântat și privilegiat!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 509
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni