„M-am deprins să fiu mulţumit…” (Filipeni 4:11)

     Când ținta noastră este creșterea personală și realizările în viață, înseamnă că avem scopuri lăudabile. Când râvnim însă la ceea ce posedă cineva sau când ne dorim să fim ca altcineva, intrăm pe un teritoriu care ne este interzis de Scriptură. Mulțumirea nu înseamnă că trebuie să ne complacem sau să devenim mediocri și să nu ne atingem potențialul pe care l-a pus Dumnezeu în noi. Absolut deloc! Noi trebuie să ne străduim să ne dezvoltăm, și în același timp să ne păstrăm total dependenți de Dumnezeu (vezi 2 Corinteni 3:5). Autosuficiența înseamnă încredere în tine însuți fără a avea nevoie de încredere în ajutorul lui Dumnezeu. Mulțumire, pe de altă parte, înseamnă să știi cu certitudine și convingere fermă că Dumnezeu poate să-ți împlinească toate nevoile (vezi Filipeni 4:19). Când înțelegem acest adevăr, nu mai râvnim funcția nimănui, avuția, bunurile și posesiunile nimănui. De ce? Pentru că avem siguranța că tot ce deținem în prezent și tot ce suntem acum este mai mult decât suficient în mâinile lui Dumnezeu. Tot ceea ce trebuie să facem pentru a împlini voia Sa putem face – nu prin puterea noastră, ci prin tăria și puterea lui Hristos care locuiește în cel mai profund loc al ființei noastre. Invidia apare în mod natural și firesc, dar mulțumirea trebuie învățată. Apostolul Pavel scrie: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:11-13). Lăsați acest cuvânt să vă însuflețească, măcar azi!