ROAGĂ-TE DIN INIMĂ!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 17/03/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii…” (Matei 6:5)

     Domnul Isus le-a spus fariseilor că transformaseră rugăciunea într-o „reprezentație teatrală” și că Dumnezeu nu era impresionat de lucrul acesta (într-o versiunea a Bibliei în limba engleză, versetul din Matei este în felul următor: „Când veniți înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, nu transformați rugăciunea într-o reprezentație teatrală.” – n.tr.). Autorul John Ortberg a scos în evidență cinci lucruri despre farisei: „1) Rugăciunile lor au devenit un exercițiu superficial, în loc să fie unul de zidire a unei relații profunde. 2) Rugăciunile erau ritualuri, în loc să fie expresii autentice ale unei inimi pline de dragoste. 3) Rugăciunile erau lungi și conțineau cuvinte multe, menite să-i impresioneze pe ceilalți. 4) Rugăciunile erau presărate cu clișee lipsite de semnificație. 5) Rugăciunile erau un motiv de mândrie, în loc să fie ocazia de a-și exprima umila dependență de Dumnezeu.” Îți poți imagina cum ar fi ca propriul tău copil să te abordeze cu o sumedenie de expresii religioase despre tine și ceea ce ai tu? Cum te-ai simți? Când vorbim de rugăciune, Domnul Isus a zis: „…când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ți uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Când vă rugaţi, să nu bolborosiți aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.” (Matei 6:6-8). Te poți ruga oriunde, oricând: în mașină, în baie, stând culcat în pat, în timp ce faci sport sau la serviciu… Tot ceea ce-ți cere Dumnezeu este să fii spontan, personal și sincer. Cu alte cuvinte, să te rogi din inimă!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 434
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni