„Dumnezeu… celor smeriţi le dă har.” (1 Petru 5:5)

     În Sfânta Scriptură se menționează două feluri de smerenie: 1) Falsa smerenie. Apostolul Pavel scrie: „Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie…” (Coloseni 2:18). Fie că este vorba de modul în care te îmbraci, vorbești sau te comporți, tot ceea ce atrage atenția asupra ta, și nu asupra lui Hristos, nu este pe placul lui Dumnezeu. 2) Adevărata smerenie. Oamenii cu adevărat smeriți nu se supără ușor și nu se răzbună; ei întorc și celălalt obraz. Și atenție: adevărata smerenie nu este un semn de lașitate, de fapt adevărata smerenie cere curaj. Ea te face să fii dispus să accepți un loc inferior față de cel pe care-l meriți, să păstrezi tăcerea cu privire la meritele tale și să suporți disprețul, insultele și acuzațiile false de dragul unui scop mai înalt. Adevărata smerenie nu te face atât să ai o părere mai joasă despre tine, cât te face să te gândești la tine mai puțin. Apostolul Petru vorbește despre acest subiect în felul următor: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” (1 Petru 5:5-6). Se spune că la un concurs „Cel mai smerit”, persoana declarată câștigătoare a primit o medalie de onoare, pe care și-a pus-o la gât… și i s-a retras premiul! Serios vorbind, mândria te descalifică și te împiedică să te bucuri de bunătatea lui Dumnezeu. De aceea trebuie să-ți amintești cu regularitate: „Tot ceea ce sunt Îi datorez lui Dumnezeu; tot ceea ce am, vine de la Dumnezeu. A Lui să fie toată slava!” Amin?!