„Să aibă simţiri cumpătate despre sine” (Romani 12:3)

     Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu” (Exodul 3:10). Dar în loc să se gândească: „Ce onoare!” Moise a răspuns: „Cine sunt eu… să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” (Exodul 3:11). Creșterea lui Moise ca nepot adoptat al lui Faraon îl pregătise pentru această lucrare, dar acum el se afla în exil, din cauză că ucisese un egiptean. E ușor să critici ezitarea lui Moise, dar cum observa Mark Roberts: „Liderii înțelepți au o oarecare reticență care vine din smerenia personală și din faptul că iau în serios responsabilitatea conducerii.” La urma urmelor, Dumnezeu l-a ales pe Moise știind bine că va fi reticent. Dumnezeu ar fi putut chema pe cineva cu mai multă încredere în sine, dar nu a făcut-o. Să ne imaginăm cât de diferită ar fi fost scena dacă Moise ar fi răspuns: „Nici o problemă, Doamne, eu sunt persoana pe care o cauți!… Am acumulat ani de experiență la curtea lui Faraon!” Oare o persoană cu o așa mare încredere în sine ar fi fost potrivită pentru această misiune? Mă îndoiesc. Dacă reticența noastră de a fi lideri provine dintr-un simț realist al limitărilor noastre și dintr-o recunoaștere autentică a marii responsabilități, ne găsim în postura perfectă de a ne bucura de o încredere sănătoasă ca lider. În loc să enumere abilitățile și realizările lui Moise, Dumnezeu a spus doar atât: „Eu voi fi negreşit cu tine” (Exodul 3:12). Cu alte cuvinte: „Știu că nu poți face asta singur, dar Eu voi fi cu tine, și asta contează de fapt!” Apostolul Pavel scrie: „eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” (Romani 12:3). Nu contează câte știi sau câți oameni te urmează, destoinicia ta ca lider derivă din încrederea ta în tăria lui Dumnezeu și nu în tăria ta. „Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere” (1 Corinteni 4:20).