„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!”… Şi a intrat duhul în ei… şi au stat pe picioare: era o oaste mare” (Ezechiel 37:9-10)
În grădina Edenului, Adam era complet modelat, dar nu avea viață. Avea „tot ce-i trebuie”, dar nu s-a putut mișca până când Dumnezeu nu „i-a suflat în nări suflare de viață.” Apoi a început să umble cu Dumnezeu, să aibă inițiative, și să-și împlinească scopul pentru care a fost creat. Tu spui: „Am nevoie de ceea ce a suflat Dumnezeu în Adam în acea zi.” Și poți avea asta! Gândește-te la valea lui Ezechiel plină de oase moarte. Erau moarte și împrăștiate. Dacă la fel se poate descrie și viața ta prezentă, există o veste bună. Când Dumnezeu a suflat peste acele oase, ele au revenit la viață, s-au ridicat și au devenit o forță demnă de luat în considerare. Să observăm faptul că Duhul lui Dumnezeu a venit din cele „patru vânturi” sau din cele patru colțuri ale pământului. Asta înseamnă că nu există loc în care Duhul Sfânt să nu te poată găsi, dacă ești deschis să-L primești! Să observăm și faptul că atunci când Duhul lui Dumnezeu S-a dus în valea lui Ezechiel, lucrurile stricate au fost reparate, iar cele moarte au fost readuse la viață. Și Dumnezeu dorește să facă același lucru și pentru tine! Iată ce s-a mai întâmplat: „o mișcare” (Ezechiel 37:7). Aceasta este procedura standard la Dumnezeu. Înainte să te folosească, El te mișcă din perimetrul confortului tău, metodelor și ideilor tale împământenite. Trecutul tău nu constituie o problemă pentru El, deoarece ochii Săi sunt îndreptați spre viitorul tău. Așa că, vino astăzi în prezența Sa și roagă-te: „Suflă peste mine suflarea Ta, Doamne! Umple-mă cu viață din nou, ca să pot iubi ceea ce iubești Tu și să pot face ceea ce ai face Tu.” Când Dumnezeu va face asta, nu vei mai fi la fel!