„Sufletul meu însetează după Dumnezeu” (Psalmul 42:2)

     Ce îți vine în minte când te gândești la cuvântul „evlavie”? Legi și porunci religioase? Creștini care arată cu degetul și spun: „Să nu faci aia sau asta!”? Atunci nici nu-i de mirare că mulți oameni ne evită! Mai este evlavia posibilă, într-o epocă a mașinilor fără șofer și a cumpărăturilor via internet? Sau trebuie oare să ne întoarcem la vremuri mai lente și mai simple, pentru a fi evlavioși?! În realitate, evlavia nu este o cultură, ci o atitudine a inimii. Are prea puțin de-a face cu felul în care arată cineva (deși pentru unii dintre noi e greu să vedem dincolo de înfățișare) sau cu mașina pe care o conduc sau pe care o au. Nu are nimic de-a face cu preferințele personale sau cu standardele pe care unii dintre noi ar vrea să le impună altora. Biblia spune: „omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Evlavia este o lucrare lăuntrică. Și cu cât te gândești mai mult la evlavie, cu atât ești mai convins că o persoană cu adevărat evlavioasă este o persoană a cărei inimă este sensibilă la Dumnezeu, Îl ia în serios pe Dumnezeu și Cuvântul Său, și dorește să-L cunoască mai mult. David a strigat: „Sufletul meu însetează după Dumnezeu.” Atât, și nimic mai puțin! Poți fi bogat sau sărac, tânăr sau bătrân, orășean sau țăran, subaltern sau șef, energic sau liniștit, căsătorit sau singur, democrat sau liberal – nimic din toate acestea nu contează. Ceea ce contează cu adevărat este să tânjești să-L cunoști pe Dumnezeu mai îndeaproape, să-L asculți și să umbli cu El. Așa că întreabă-te: „Vreau eu să fiu evlavios?” Și dacă nu-ți place răspunsul, îngenunchează și roagă-L pe Dumnezeu să-ți schimbe atitudinea și inima!