CUM SĂ ÎNVINGI STRESUL (1)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 03/07/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Cine eşti Tu?” I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt.” (Ioan 8:25)

     Domnul Isus s-a aflat constant sub presiune. Existau cerințe istovitoare și toți doreau un pic din timpul Său. Rareori avea parte de intimitate personală și era mereu întrerupt. În mod repetat oamenii L-au înțeles greșit, L-au criticat și L-au ridiculizat. A trăit într-un stres enorm, și cu toate acestea și-a păstrat pacea chiar și sub presiune. Cum a reușit? El și-a fundamentat viața pe opt principii sănătoase privind managementul stresului. Așadar, pe parcursul a opt zile ne vom uita și noi la aceste principii solide și vom vedea ce putem învăța din ele. Primul principiu: Să știi cine ești. „Cine eşti Tu?” I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt.” Dacă nu știi cine ești, s-ar putea ca ceilalți să încerce să-ți spună cine cred ei că ești. Dacă nu știi cine ești, involuntar îi vei lăsa pe ceilalți să te facă să crezi că ești ceva ce nu ești de fapt. O mare parte din stres vine din ascunderea în spatele măștilor, din trăirea unei vieți duble, din faptul că nu ești sincer cu ceilalți și din încercarea de a fi altcineva. Nesiguranța produce întotdeauna presiune în viețile noastre; când suntem nesiguri, ne simțim forțați să performăm și să ne conformăm. Stabilim standarde nerealiste pentru viața noastră și chiar dacă ne străduim la nesfârșit, tot nu vom reuși să ne ridicăm la înălțimea lor. Așadar, ce ar trebui să faci? Trebuie să știi cine ești, și Cine este Tatăl tău! Tu ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, născut în lumea aceasta nu din greșeală, ci cu un scop. Ești iubit nespus și acceptat pe deplin de Dumnezeu. El are un plan pentru viața ta; de aceea ai valoare. Pentru a învinge stresul, trebuie să știi cine ești și până nu rezolvi în mod decisiv această problemă, vei fi chinuit de ea. Deci, tu trebuie să știi că ești un copil al lui Dumnezeu!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 509
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni