„Oare n-au fost curăţaţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt?” (Luca 17:17)

     Într-o zi, Domnul Isus a vindecat zece oameni de lepră, boală care în acea vreme reprezenta o condamnare la moarte, deoarece nu se cunoștea niciun remediu. În mod uimitor, numai unul și-a dat seama că era normal și frumos să se întoarcă și să-I mulțumească. Ce s-o fi-ntâmplat cu ceilalți nouă? Au fost prea ocupați ca să fie mulțumitori? Fără îndoială că și ei au fost bucuroși și mulțumitori, dar cu toate acestea, nu și-au făcut timp să le exprime. Au fost oare atrași de alte lucruri, și au uitat? Au fost prea precauți, ca să fie mulțumitori? Poate s-au gândit că vindecarea nu va fi de durată, așa că au dorit să aștepte un timp înainte să anunțe vindecarea. Sau poate le era teamă ca nu cumva Domnul Isus să le ceară ceva în schimb, ceva ce fie nu erau dispuși, fie nu erau capabili să Îi ofere. Sau au fost prea egoiști ca să fie mulțumitori? În anumite privințe, viața de om bolnav era mai simplă. Acum, erau nevoiți să-și caute un loc de muncă, să-și asume responsabilități și să aibă un rol în societate! Au fost ei prea aroganți ca să fie mulțumitori? Poate s-au gândit că dacă li s-ar fi dat destul timp, s-ar fi vindecat singuri. În plus, a fi mulțumitor înseamnă a recunoaște că ești în nevoie. Cine dorește să dea dovadă de slăbiciune, când ai o imagine de apărat? Dacă această istorie te-a pus pe gânduri, vreau să știi că nouă din zece oameni au o problemă cu mulțumirea – cel puțin când vine vorba s-o exprime. Nu fi așa! Fii acel „unul din zece”! În trei psalmi la rând – 105, 106 și 107 – David repetă cuvinte similare: „Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!” Nu lăsa să treacă nici măcar o zi, fără să-ți amintești de bunătatea lui Dumnezeu față de tine, și fără să-I mulțumești pentru ea!