„Îmi voi pune frâu gurii” (Psalmul 39:1)

     Psalmistul are multe de spus despre pericolele pe care le poate genera limba. Se pare că el însuși trebuia să se păzească la acest capitol. „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!” (Psalmul 141:3). „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne…” (Psalmul 19:14). Doar pentru că îți vine în minte un gând nu înseamnă că trebuie să-l și verbalizezi! „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte.” (Proverbele 29:11). Tu spui: „Dar nu am vrut să spun asta. Gândeam cu voce tare.” Poate nu ai gândit ceea ce ai vrut să spui, dar știi ce spune Domnul Isus? „din prisosul inimii vorbeşte gura.” (Matei 12:34). Ceea ce sălășluiește în inima ta, inevitabil, se face vizibil în exterior. Pune-te în locul celuilalt, ascultă ceea ce spui și întreabă-te cum ai reacționa tu. Când vorbești cu cineva, faptul de a fi acceptat și ascultat de acea persoană nu se datorează nivelului ridicat de decibeli, ci vine din abilitatea ta de a asculta, de a înțelege, de a fi preocupat, de a empatiza și de a răspunde cu înțelepciune. Și dacă niciunul din aceste lucruri nu dă rezultate, fă ceea ce a făcut Domnul Isus când a stat înaintea celor ce-L acuzau: „nu Şi-a deschis gura” (Faptele Apostolilor 8:32). Extraordinar! El avea puterea și autoritatea de a chema douăsprezece legiuni de îngeri (aproximativ 72.000) în apărarea Sa, dar nu a făcut-o. Asta înseamnă tărie, nu slăbiciune! Încă un cuvânt pentru cei înțelepți: Nu recurgeți niciodată la un limbaj vulgar. „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29).